Clever, una dintre cele mai importante aplicaţii de mobilitate urbană din România, a anunţat, luni, că va deveni Free Now în următoarele luni, parte din grupul internaţional de mobilitate urbană “Now”, lansat de Daimler şi BMW în luna februarie a acestui an.
”Transformarea Clever în Free Now va permite pasagerilor din România să folosească o singură aplicaţie pentru a găsi cea mai bună soluţie de transport, în regim de taxi sau transport alternativ, în România şi în peste 100 de oraşe din nouă ţări europene în care grupul operează - Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria şi Suedia”, se arată în comunicat.
Prima etapă a lansării în România va începe prin înrolarea şoferilor Clever existenţi din Bucureşti în noua aplicaţie, urmând ca într-o etapă ulterioară să aibă loc şi migrarea în alte oraşe în care Clever operează. Aplicaţia va fi în curând disponibilă şi pentru pasageri, fiind necesar să o descarce din magazinele de aplicaţii ale Apple şi Google după lansarea oficială. Ulterior, aplicaţia Clever va continua să fie operaţională pentru o perioadă de timp, după care va fi înlocuită complet de noua aplicaţie.
”Primul pas strategic în direcţia transformării aplicaţiei într-o platformă multimodală a fost realizat în luna ianuarie a acestui an, prin lansarea serviciului de transport alternativ CleverGO. Migrarea către FREE NOW este un capitol important în demersul nostru de a oferi o gamă completă de servicii de mobilitate într-o singură aplicaţie. Cu FREE NOW, pasagerii români vor putea să folosească aceeaşi aplicaţie de e-hailling oriunde în Europa. Numai în 2019, Clever a transportat peste un milion de pasageri în România, fiind cea mai descărcată aplicaţie din industrie la nivel naţional”, a declarat Andrei Frunză, CEO Clever / FREE NOW România.
El a mai spus că, pe termen mediu, compania va continua să investească în dezvoltarea soluţiilor de transport, fie pe zona de taxi, care va fi mereu o componentă importantă, sau la transportul alternativ, reglementat recent în România.
Celelalte verticale de business ale grupului, pe plan internaţional, sunt SHARE NOW - serviciu de închiriere maşini direct de pe stradă, care permite clienţilor să închirieze şi să plătească pentru vehicule cu ajutorul smartphone-ului, oriunde şi oricând, PARK NOW - serviciu de parcare digitală prin care utilizatorii pot găsi cele mai bune soluţii pentru parcare, pot rezerva un loc şi pot gestiona timpul de parcare, având inclusiv posibilitatea să plătească electronic pentru locul de parcare ocupat, CHARGE NOW - serviciu destinat şoferilor de maşini electrice care oferă localizare simplă şi rapidă a punctelor de încărcare electrică şi plată prin aplicaţie şi REACH NOW - aplicaţie multimodală pentru servicii de transport.
Alţi jucători importanţi pe zona de mobilitate urbană, prezenţi în România, sunt Uber, Bolt şi Yango.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.