City Insurance a reacţionat, joi, la deciziile Autoritătăţii de Supraveghere Financiară (ASF) în privinţa societăţii, acuzând conducerea instituţiei că ignoră dispoziţiile legale şi că deciziile ar indica dorinţa de a plăti poliţe. Societatea, controlată de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, remarcă "menţionarea cu oarecare ostentaţie a calităţii de „cumnat” a uneia dintre persoanele vizate", fără a preciza unde a apărut această menţionare.
City Insurance susţine că a notificat ASF despre îndeplinirea măsurilor stabilite şi aprobate de autoritate, în primul rând capitalizarea firmei cu 30 milioane euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Compania de asigurări acuză că deciziile conducerii ASF ar indica încercarea de a plăti poliţe, fără a oferi alte argumente.
"Deciziile ASF care se referă la sancţionarea unor reprezentanţi ai Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance (...) vizează persoane fizice, nu au legătură de cauzalitate directă cu activitatea societăţii şi pot fi contestate de cei în cauză. Nu putem să nu remarcăm menţionarea cu oarecare ostentaţie a calităţii de „cumnat” a uneia dintre persoanele vizate, ceea ce ne duce cu gândul că se încearcă plătirea unor poliţe şi sacrificarea intereselor unei societăţi de asigurare pentru ducerea unor războaie personale", a menţionat comunicatul companiei.
Marţi, ASF a anunţat că a constatat neîndeplinirea planului de redresare la City Insurance şi a decis aplicarea legii privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor începând din 4 aprilie 2017, obligând societatea să accepte capitalizarea de către investitorul german Max Roessler.
Autoritatea a decis, în 10 aprilie, retragerea autorizaţiei de preşedinte al consiliului de administraţie şi de director general al lui Dan Odobescu, cumnatul luin Adrian Năstase, şi amendarea acestuia.
Decizia a venit după ce după ce, în martie, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a discutat cu investitorul Max Roessler, acţionar şi membru în consiliul de supraveghere al fondului german de investiţii Berlin London Beteiligungs Holding (BLH), despre achiziţia asigurătorului City Insurance.
Autoritatea a decis şi scoaterea lui Dan Odobescu din conducerea City Insurance.
"Pentru neîndeplinirea planului de redresare, Consiliul ASF a hotărât retragerea autorizaţiei de Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de Director General domnului Dan Odobescu şi sancţionarea cu amendă a acestuia, potrivit Deciziilor nr. 492/10.04.2017 şi nr. 493/10.04.2017. Totodată, Consiliul ASF a decis sancţionarea cu amendă a domnului Cristian Pascale, în calitate de membru al CA al SAR City S.A., conform Deciziei nr. 494/10.04.2017", a mai anunţat ASF.
În decembrie 2016, ASF a amendat compania City Insurance cu 30.000 lei, iar directorul general al societăţii a primit o amendă de 10.000 lei, după ce un control inopinat al autorităţii a descoperit nereguli grave, precum nerespectarea metodologiei interne privind instrumentarea dosarelor de daună RCA şi efectuarea plăţii despăgubirilor în afara termenului legal.
Asigurătorul City Insurance este controlat de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, care a ocupat şi funcţia de director general.
"Printre neregulile identificate în cadrul acţiunii de control se numără nerespectarea metodologiei interne privind instrumentarea dosarelor de daună RCA, efectuarea plăţii despăgubirilor în afara termenului legal, nerespectarea modului de constituire şi menţinere a rezervelor de daune avizate şi neînregistrarea, la nivelul societăţii, a tuturor petiţiilor adresate de persoanele fizice", a precizat ASF, în decembrie.
ASF a decis în cazul City Insurance declanşarea procedurii de redresare financiară în aprilie 2016, iar în 21 iulie, autoritatea a aprobat un plan de redresare al companiei de asigurări, în vederea redresării financiare.
ASF a precizat la finalul anului trecut, într-un răspuns trimis la solicitarea News.ro, că City Insurance nu a respectat planul de redresare aprobat în luna iulie 2016 de Autoritate, iar măsurile luate până la finalul lunii septembrie nu au îmbunătăţit situaţia companiei.
În noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de anulare înaintată de firma de asigurare împotriva decizii emise de ASF, de declanşare a procedurii de redresare financiară.
Firmele de asigurare City Insurance şi Asirom au înregistrat, în prima jumătate a anului trecut, cele mai mari întârzieri la plăţile în dosarele de daună şi au cel mai mare procent de dosare în care plăţile au fost efectuate peste termenul legal de 10 zile, de peste 80% în cazul primei companii, potrivit unei analize a plăţilor RCA în primele şase luni din 2016, publicate recent de ASF.
City Insurance a înregistrat anul trecut un nivel al primelor brute subscrise de 789,6 milioane lei, având o cotă de 8,4% la nivelul întregii pieţe şi de 16,1% pe segmentul RCA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...