Florin Cîţu a anunţat sâmbătă, că în trimestrul 3 România a avut o creştere economică de 5,6% comparativ cu trimestrul precedent ceea ce reprezintă cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani înregistrată de ţara noastră. Ministrul de Finanţe a menţionat că dacă analizăm cele trei trimestre din acest an avem o scădere de 4,6%, apropiată de estimarea realizată pentru finalulu anului, de 4,2%.
„Aş începe cu cea mai recentă informaţie, creşterea economică pentru trimestrul trei din 2020. Dacă vă uitaţi la fiecare comunicat, nu numai în România, dar şi cele prezentate de EuroStat se prezintă în principal informaţia referitor la creşterea economică în trimestrul respectiv, trimestrul 3, relativ la trimestrul precedent, este informaţia cea mai importantă. Şi aici în România în termeni reali a avut o creştere economică de 5,6%. Să ne uităm ce înseamnă această cifră de 5,6%. În primul rând este cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani. Au mai fost recesiuni în România, au mai fost situaţii dificile, niciuna nu a fost la fel de dificilă ca aceasta şi totuşi am reuşit în această perioadă să avem cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani. Mai mult, revenirea economiei, deci trimestrul 3 în 2020 relativ la trimestrul 2 este cea mai rapidă revenire a economiei noastre din ultimii 20 de ani”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă într-o conferinţă de presă.
El a mai afirmat că dacă se face o comparaţie între trimestrul 3 din 2020 cu trimestrul 3 de anul trecut scăderea este 6%.
„Un alt punct la care ne uităm este dinamica economiei în trimestrul 3 relativ la trimestru 3 de anul trecut şi aici economia a înregistrat o scădere de 6% pentru că trimestrul 3 anul trecut a fost un trimestru foarte bun. Avem mai multe explicaţii pentru această scădere, este vorba de evoluţia agriculturii, vom vedea în câteva săptămâni că agricultura a avut o contribuţie negativă în acest trimestru, toate ţările din Uniunea Europeană au avut o dinamică negativă relativ la acelaşi trimestru anul trecut”, a precizat Cîţu.
Ministrul a prezentat şi situaţia pe cele trei trimestre comparativ cu anul trecut, aici scăderea fiind de 4,6%.
„Indicatorul cel mai important este cel care compară toată perioada din 2020 pe trei trimestre relativ la trei trimestre în 2019 pentru că asta este evoluţia economiei. Şi aici vedem că România are o scădere de 4,6 puncte procentuale aproape de estimarea pe care o vedem pentru finalul de an, o scădere de 4,2%. Aş face această comparaţie şi cu alte ţări din Uniunea Europeană , trei trimestre la trei trimestre şi veţi vedea că România stă foarte bine. Să ne uităm unde stă Germania după trei trimestre în 2020, are o scăderede 5,8%, Franţa, o scădere de 9,6%, Ungaria o scădere de 5,4%, Austria o scădere de 7,6%, UK, o scădere de 11%, media pentru trei trimestre în Uniunea Europeană este de 7 puncte procentuale”, a explicat liberalul.
Acesta a menţionat că România este una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană care va evita recesiunea economică în 2020.
„România stă foarte bine când comparăm evoluţia pentru tot anul 2020 şi în plus România este printre puţinele ţări, cred că sunt două ţări care vor evita recesiunea tehnică în 2020. Nu vom avea două trimestre cu dinamică negativă în 2020”, a mai declarat ministrul Finanţelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.