Preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat joi că autoritatea nu este de acord cu eliminarea Bursei Române de Mărfuri (BRM) de pe piaţa platformelor centralizate de gaze naturale din România şi susţine că ar trebui menţinute ambele platforme de tranzacţionare, OPCOM şi BRM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În acest caz, autoritatea antimonopol s-a coordonat cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), cele două instituţii având puncte de vedere similare transmise Parlamentului.

Însă la ultima şedinţă a Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor nu au fost invitaţi reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei.

"Punctul de vedere a fost în esenţă acela de a menţine ordonanţa, respectiv de a menţine două platforme de tranzacţionare, pentru faptul că BRM este deja un operator care tranzacţionează gaze. Şi atunci, dacă nu suntem mulţumiţi de modul în care funcţionează BRM, varianta ar fi mai degrabă să îi punem anumite condiţii, să fie reglementată mai bine, dar nu ştiu dacă este o soluţie optimă să eliminăm un actor economic care deja e prezent pe piaţă”, a afirmat Chiriţoiu, în cadrul conferinţei de aniversare a 20 de ani de activitate.

Producătorii de gaze vor trebui să oferteze şi să tranzacţioneze public, transparent şi nediscriminatoriu pe pieţele centralizate de gaze naturale întreaga cantitate de gaze naturale produsă, mai puţin cantităţile aferente consumului propriu tehnologic, potrivit unor modificări la OUG 64/2016 privind piaţa gazelor naturale adoptată săptămâna aceasta în şedinţa Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională.

Toată cantitatea produsă sau importată se va tranzacţiona pe o singură bursă angro, iar contractele bilaterale directe între producători şi furnizori, traderi sau consumatori vor dispărea, potrivit modificărilor aduse de iniţiatorii documentului, Grupul parlamentar PSD.

Şeful autorităţii de concurenţă a mai spus că, dacă piaţa nu va funcţiona bine în urma acestei decizii, consumatorii industriali vor fi cei afectaţi în principal. Chiriţoiu afirmă că autoritatea a fost de acord, în 2012, cu existenţa unei singure burse de energie electrică, OPCOM, moment la care BRM nu activa încă pe piaţa tranzacţiilor cu energie electrică.

”Am zis că, măcar temporar, e bine să ai o singură bursă ca să fie mult volum acolo şi un semnal bun de preţ. Problema la gaze este că tranzacţiile nu sunt foarte mari, deci semnale de preţ nu prea avem, iar acele tranzacţii care există le avem doar pe BRM, nu pe OPCOM. Şi atunci ni s-a părut riscant să meargă pe ideea de a elimina BRM-ul şi a muta tranzacţiile pe OPCOM, unde nu ne dăm seama dacă ele se pot desfăşura în condiţii bune”, punctează Chiriţoiu.

Astfel, spune el, spre deosebire de momentul din 2012, la acest moment, menţinerea unei singure platformă ar însemna excluderea de pe piaţă a unui operator. După ce, prin legea 123/2012, OPCOM a devenit singura bursă angro de energie, acum, prin modificarile la OUG 64/2016, OPCOM devine şi singura bursă angro de gaze naturale.

“Printre principalele modificări aduse de Comisia pentru Industrii se numără obligativitatea vânzării pe platforma de tranzacţionare angro a întregii cantităţi de gaze naturale produse, importate şi exportate, în mod transparent şi nediscriminatoriu; pe model vest-european (...), un operator unic pe piaţa angro de gaze naturale şi de energie electrică, OPCOM, pentru a putea, astfel, creşte lichiditatea pieţei concurenţiale angro, prin centralizarea activităţilor de tranzacţionare; tranzacţionarea gazelor naturale prin contracte bilaterale pe termen lung, acces nediscriminatoriu la Reţeaua de Transport de gaze naturale inclusiv pentru noua conductă BRUA; criterii minimale pentru acreditarea operatorilor pentru piaţa cu amănuntul fără a limita numărul acestora”, arată un comunicat emis joi de Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

Printre modificările şi completările aduse OUG 64/2016 în urma dezbaterilor din Comisia pentru industrii şi servicii este menţionată crearea cadrului legislativ pentru tranzacţionarea transparentă, nediscriminatorie şi în regim concurenţial a gazelor naturale prin obligativitatea tranzacţionării pe platforma de tranzacţionare angro a întregii cantităţi de gaze naturale produse, importate şi exportate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.