CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, din Predeal. Hotelul este clasificat la 3 stele, are 23 de camere duble, patru apartamente şi două camere triple, cu un restaurant ce poate găzdui până la 60 de persoane, o bucătărie complet echipată, o sală de conferinţe cu o capacitate de 60 de locuri, o sală de fitness şi spaţii administrative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hotelul Express a fost construit în perioada 2003–2006 din fonduri proprii, pe o suprafaţă aflată în proprietatea CFR Marfă, în staţiunea Predeal, judeţul Braşov. Hotelul a fost integrat în circuitul turistic în 2014.

”CFR Marfă oferă spre vânzare Hotelul Express situat în centrul staţiunii Predeal. Hotelul, integrat în circuitul turistic in 2014 şi clasificat la 3 stele, este compus din 23 de camere duble, 4 apartamente şi 2 camere triple, cu un restaurant ce poate găzdui până la 60 de persoane, o bucătărie complet echipată, o sală de conferinţe cu o capacitate de 60 de locuri, o sală de fitness şi spaţii administrative”, anunţă compania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cu o structură arhitecturală de aproximativ 2.500 mp de tip demisol+parter+2 etaje+mansardă, hotelul poate fi o destinatie potrivită pentru vacanţe individuale, tabere sau întâlniri de afaceri. Sala de conferinţe poate susţine organizarea de workshop-uri, congrese, training-uri, şedinţe, prezentări sau lansări de produse iar pentru cei activi hotelul poate fi un punct de plecare pentru o varietate de activităţi în aer liber: drumetii pe munte, ski sau snowboarding in sezonul rece sau excursii de descoperire a zonei.

”Deoarece CFR Marfă se află în situaţia de a restitui un ajutor de stat considerat ilegal de către Comisia Europeană, societatea desfăşoară un proces amplu de  valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri. Astfel, în conformitate cu articolul 248 din Codul de Procedură Fiscală, CFR Marfă a decis să valorifice toate activele care nu au o utilitate directă în activitatea de exploatare, inclusiv spaţiul hotelier detinut in staţiunea Predeal”, precizează compania.

Compania CFR Marfă estimează pentru acest an pierderi de 22,3 milioane lei şi venituri totale de 1,2 miliarde lei. Rezultatul brut preconizat este de 915.000 lei.

Numărul de personal prognozat la finele anului 2024 este de 3.414 salariaţi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.