Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, a demisionat de la conducerea TAROM. În locul acestuia a fost numit ca director general Mihăiţă Ursu, arată compania, într-un comunicat de presă.
„Astăzi, 04 ianuarie 2021, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM a luat act de demisia domnului comandant Cătălin Radu PRUNARIU din funcţia de director general, demersul acestuia fiind din motive personale. Industria aeronautică din întreaga lume traversează o perioadă extrem de dificilă, odată cu debutul pandemiei de COVID-19, însă, cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primilor ani de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor, restructurării personalului şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate”, a transmis compania, într-un comunicat de presă remis, marţi, News.ro.
Potrivit sursei citate, a fost numit în funcţia de director general Mihăiţă Ursu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„TAROM se află în plin proces de transformare al companiei, demarat la începutul anului 2020, odată cu accesarea Împrumutului de Salvare ca urmare a prenotificării la Comisia Europeană a unui Ajutor de Stat de Restructurare, proceduri necesare pentru adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung. Astfel, ţinând cont de complexitatea activităţilor, dar şi pentru a exista o continuitate în demersurile începute de către companie, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM l-a numit în funcţia de Director General pe domnul Mihăiţă URSU, membru CA şi fost Director General al TAROM în perioada iunie 2020 – iunie 2021”, mai arată comunicatul.
TAROM „îi mulţumeşte domnului comandant Cătălin Radu PRUNARIU pentru toată activitatea şi eforturile depuse în cadrul companiei în poziţia de Director General”, conchide sursa menţionată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...