Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, marţi seară, că s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română şi a precizat că angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie.
Aceasta anunţă măsurile asumate împreună cu liderii de sindicat ai SLPR în urma negocierilor de astăzi, după cum urmează:
- angajaţii Companiei Naţionale “Poşta Română” vor beneficia de o majorare salarială în două etape:
- creşterea salariului minim în Compania Naţională “Poşta Română” la 3.700 lei brut, începând cu 01 iulie 2024;
- o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază + spor de loialitate), în medie, începând cu 01 septembrie 2024.
De asemenea, compania a făcut precizări despre greva generală declanşată de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România în data de 01 aprilie 2024: ”Numărul maxim al salariaţilor aflaţi în grevă a reprezentat 20% din salariaţii Companiei. Persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul aferent zilelor în care s-au aflat în grevă, potrivit art. 160, alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social. Aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) care erau programate pentru livrare în data de 01 aprilie 2024 au fost distribuite către beneficiari, în condiţiile în care, în prima parte a zilei, în unele unităţi, activitatea a fost îngreunată de refuzul angajaţilor aflaţi în grevă de a preda gestiunea personalului delegat să distribuie drepturile sociale sau angajaţilor care nu au aderat la greva general”.
De asemenea, copmania menţionează că activitatea Poştei Române s-a desfăşurat în condiţii normale, de la primele ore ale dimineţii, în majoritatea covârşitoare a judeţelor ţării, inclusiv în cea mai mare structură a companiei – Oficiul Poştă Curierat Bucureşti, la fel ca în celelalte hub-uri regionale.
”În unităţile unde activitatea a fost afectată de conflictul colectiv de muncă a fost suplimentat personalul cu angajaţi din alte unităţi care nu au participat la grevă”, a mai transmis Poşta.
Potrivit oficialilor acesteia, ”distribuirea drepturilor sociale (pensii) a început ieri, 01 aprilie, conform calendarului obişnuit şi se va încheia până la 15 aprilie, în termenul asumat cu Ministerul Muncii”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...