Averile celor mai bogaţi oameni din lume au scăzut anul trecut pentru prima oară în ultimul deceniu, din cauza tulburărilor geopolitice şi a instabilităţii pieţelor de capital, potrivit unui raport realizat de banca elveţială UBS şi de firma de consultanţă PwC, transmite Reuters.
Astfel, averile miliardarilor au scăzut cu 388 de miliarde de dolari la nivel global, la 8.529 de miliarde de dolari, cu un declin accentuat în China, care este pe locul al doilea în funcţie de numărul miliardarilor, după Statele Unite, şi la nivelul regiunii Asia-pacific, arată UBS/PwC Billionaires Report.
Băncile private, inclusiv UBS, cel mai mare administrator al averilor din lume, au resimţit efectele tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi China şi ale incertitudinilor politice globale, clienţii evitând tranzacţiile şi contracând împrumuturi, în loc să strângă mai mult capital.
”Averile miliardarilor au scăzut în 2018 pentru prima oară din 2008, din cauza geopoliticii”, a afirmat în raport Josef Stadler, director pentru clienţii ultra-bogaţi ai UBS.
Averile nete ale celor mai bogaţi oameni din China au scăzut cu 12,8%, calculate în dolari, pe fondul declinului pieţelor de acţiuni, a deprecierii monedei locale şi a încetinirii creşterii celei de-a doua mari economii a lumii la cel mai redus ritm din aproape trei decenii, în 2018, arată raportul.
În pofida accestui declin, China continuă să creeeze un nou miliardar la fiecare 2-2,5 zile.
La nivel mondial, numărul miliardarilor a scăzut în toate regiunile cu excepţia Americilor, unde antreprenorii din sectorul tehnologiei au continuat să îngroaşe rândurile celor mai bogaţi oameni din Statele Unite.
“Acest raport arată rezistenţa economiei americane”, unde la sfârşitul anului 2018 existau 749 de miliardari, a afirmat John Matthews, director pentru managementul averilor private la UBS în Statele Unite.
Chiar dacă piaţa de capital şi-a revenit după declinul puternic înrregistrat la sfârşitul anului 2018, contribuind la creşterea activelor managerilor de fonduri, cele mai bogate familii din lume rămân îngrijorate de tensiunile comerciale, populismul Brexitului şi schimbările climatice şi continuă să păstreze bani în numerar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.