Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor de telefonie şi internet mobil, care vor pleca în vacanţe în străinătate, să fie atenţi la utilizarea serviciilor de roaming şi să verifice condiţiile de utilizare, indiferent dacă destinaţia este în state care se află în Spaţiul Economic European (SEE) sau în afara SEE.
De asemenea, românii trebuie să fie atenţi şi la roamingul involuntar, care poate apărea în zonele de graniţă.
”ANCOM atrage atenţia utilizatorilor de telefonie şi internet mobil, care au planificate vacanţe în străinătate, să acorde atenţie sporită la utilizarea serviciilor de roaming şi să verifice condiţiile de utilizare, indiferent dacă destinaţia este în state care se află în Spaţiul Economic European (SEE) sau în afara SEE. De asemenea, utilizatorii trebuie să fie atenţi şi la roamingul involuntar, care poate apărea în zonele de graniţă”, anunţă ANCOM.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cazul călătoriilor în afara României, utilizatorii trebuie să verifice dacă planul tarifar achiziţionat include sau nu serviciul de roaming internaţional. Utilizatorii pot beneficia de serviciul de roaming internaţional numai dacă furnizorul de la care au achiziţionat planul tarifar a încheiat contracte de roaming cu furnizorii din statele vizitate.
Pentru că tarifele pentru serviciul de roaming în afara SEE nu sunt reglementate, este important ca utilizatorii să verifice cu atenţie, înainte de a efectua o călătorie în, de exemplu, Marea Britanie, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Turcia, Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU), Maroc, Israel, care sunt tarifele minime ce li se aplică în aceste state pentru serviciul de roaming internaţional.
De exemplu, în ţări precum Turcia, Egipt, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite sau Serbia, pentru serviciile pe bază de abonament, operatorii percep tarife standard cuprinse între:
· 0,0090 euro/min şi 1,4280 euro/min pentru apelurile primite;
· 0,0150 euro/min şi 2,6418 euro/min pentru apeluri efectuate către România;
· 0,0060 euro şi 0,4522 euro pentru un SMS trimis;
· 0,0007 euro/MB şi 13,0900 euro/MB pentru internet.
Dacă, în general, pentru apeluri tarifarea se face la minut indivizibil, unitatea minimă de tarifare pentru traficul de date diferă în funcţie de operator şi destinaţie (de exemplu, la 1KB, 10KB sau 1MB). De asemenea, pe piaţă mai există şi tarife standard percepute sub formă de pachete. În acest caz, chiar dacă utilizatorul efectuează sau primeşte un singur minut de apel sau utilizează un singur MB de date dintr-un pachet, acesta va fi taxat cu întregul preţ al pachetului, dar poate utiliza ulterior şi restul resurselor, până la epuizare, înainte de a i se percepe un nou tarif. Exemple de astfel de tarife standard la pachet sunt de 7 euro/30 minute pentru apeluri primite sau efectuate sau 18 euro/4000 MB utilizaţi.
Totodată, în afara acestor tarife standard, operatorii mai pot oferi punctual şi (extra)opţiuni tarifare ce necesită activare separată şi care oferă resurse şi/sau tarife diferite în funcţie de mai multe criterii cum ar fi: ţara de destinaţie, tipul de serviciu folosit (pe bază de abonament sau cartelă preplătită) sau tipul de ofertă deţinută de utilizator.
De la intrarea în vigoare a regulamentului european care impune principiul „Roam like at home”, clienţii operatorilor mobili din România care beneficiază de planuri tarifare cu acces la roaming în SEE pot utiliza resursele naţionale de voce, SMS şi date şi atunci când călătoresc în statele Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda (inclusiv insulele Åland), Franţa (inclusiv Guyana Franceză şi insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion şi Saint-Martin), Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia (inclusiv insulele Azore şi Madeira), Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv Insulele Canare), Suedia şi Ungaria, la care se adaugă Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
Începând cu 1 ianuarie 2021, furnizorii nu mai au obligaţia legală să ofere „Roam like at home” şi pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, inclusiv al Gibraltarului, dar, dacă doresc, pot aplica „Roam like at home” în această ţară. Astfel, este important ca utilizatorii să verifice la furnizor tarifele de roaming dacă vor călători în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
În cazul în care utilizatorii călătoresc pe teritoriul României, în zonele de graniţă, trebuie să ştie că există riscul de a utiliza involuntar serviciul de roaming internaţional, dacă au activat acest serviciu, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a reţelei. În aceste situaţii, echipamentul mobil se va conecta automat la reţeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află acesta.
Astfel, deşi utilizatorii se află pe teritoriul României, vor fi facturaţi pentru serviciile de comunicaţii utilizate în roaming, ca şi cum s-ar afla fizic pe teritoriul unui statului vecin.
Acest fenomen poate apărea şi la utilizarea serviciului de roaming într-un stat din SEE, într-o zonă de graniţă cu un stat care nu face parte din SEE.
Utilizatorii care au o nemulţumire în legătură cu serviciul de roaming, serviciul „Roam like at home” sau intră în roaming involuntar, trebuie să se adreseze mai întâi furnizorului de la care au achiziţionat planul tarifar. În cazul în care furnizorul nu a rezolvat problema sesizată, utilizatorii se pot adresa ANCOM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.