Aterizarea aeronavei TAROM cu 116 pasageri la bord în Mombasa a fost subiect de Breaking News în Kenya, presa prezentând sosirea turiştilor români drept un semnal pentru redeschiderea turismului.
”Aterizarea aeronavei TAROM în Mombasa a fost subiect de Breaking News în Kenya, zborul Bucureşti - Mombasa fiind primul zbor charter care a fost organizat odată cu redeschiderea turismului în ţara din estul Africii”, anunţă compania.
Preşedinta Autorităţii pentru Turism din Kenya Betty Radier a declarat că acest zbor aduce o rază de speranţă pentru această industrie afectată de pandemia de COVID-19, conform publicaţiei locale The Star, care menţionează că la bordul aeronavei s-au aflat 116 pasageri care vor explora diverse detinaţii.
De asemenea, ea a subliniat că Europa de Est este o piaţă cheie pe care Kenya mizează pentru revitalizarea turismului.
Betty Radier a afirmat că Europa de Est are un mare potenţial de turişti şi ca urmare a relaţiilor politice şi social-economice dintre Kenya şi statele din regiune.
Zborul Tarom este primul dintr-o serie de nouă astfel de curse, care se vor derula până în luna august.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.