Asociaţia Pro Infrastructură transmite că lucrările pe Autostrada A1 Piteşti-Curtea de Argeş, sunt în grafic, cu un stadiu fizic între 35-40%. Lotul ar putea fi inaugurat, potrivit specialiştilor, mai devcreme, dar, ”probabil, cei de la WeBuild vor trage într-un ritm relaxat”.
”În grafic pe Autostrada A1 Piteşti-Curtea de Argeş, dar vrem mai mult. Şantierul arată bine. Estimăm că stadiul fizic este în intervalul 35-40%, în lipsa cifrelor oficiale CNAIR care au fost actualizate ultima dată în urmă cu peste două luni.
Pe câţiva kilometri umpluturile sunt gata, iar în unele puncte s-a aşternut stratul de formă, primul nivel al structurii rutiere, peste care vine fundaţia de balast, apoi balastul stabilizat şi la final cele 3 straturi de asfalt. Şi structurile arată decent, multe fiind practic pregătite pentru grinzi”, au transmis, duminică, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit acestora, ”câteva linii electrice aeriene au fost mutate şi se poate lucra nestingherit sub ele, semn că antreprenorul WeBuild (aproape) a terminat dezbaterile sterile cu responsabilii CNAIR legate de cine trebuie să le mute”.
”Dar încă sunt mulţi stâlpi LEA care tronează pe aliniament sau imediat lângă, plus că nici exproprierile nu sunt 100% rezolvate. N-ar strica dacă şi statul ar achita factura 0052/20.04.2023 de 64 milioane de lei, încât să se evite o nouă gripare a mecanismului de plată între antreprenorul general WeBuild şi subcontractorii săi”, au mai transmis specialiştii organizaţiei.
Aceştia apreciază că ”cel mai frustrant este că lotul poate fi inaugurat fără eforturi supraomeneşti în primăvara lui 2025”.
”Probabil cei de la WeBuild vor trage într-un ritm relaxat ca să se încadreze în termenul de 4 ani de execuţie scadent în septembrie 2025 - ordin începere lucrări 01.09.2021 pe un contract semnat în 11.05.2020. Asta mai ales dacă privim atitudinea lor după fuziunea cu Salini şi felul în care şi-au încălcat propriile promisiuni la podul suspendat de la Brăila, ca să dăm un singur exemplu. Încă sperăm să revină la sentimente mai bune, adică la mobilizarea şi seriozitatea ştiute de pe proiectele mai vechi”, a mai transmis asociaţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.