Producătorul american de arme Lockheed Martin a semnat acorduri pentru ca firme din Arabia Saudită să producă părţi ale sistemului său de apărare antirachetă, în timp ce SUA continuă să desfăşoare operaţiuni militare în Orientul Mijlociu împotriva grupărilor susţinute de Iran, transmite Reuters.
Subcontractele pentru sistemul THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) vor îmbunătăţi capacităţile de producţie din Arabia Saudită şi vor transfera expertiză pentru a consolida industria de apărare a ţării, a declarat Lockheed într-un comunicat de luni.
Acordul a fost anunţat pe marginea World Defense Show din capitala saudită Riad.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Saudi Arabian Military Industries (SAMI), deţinută de stat, a semnat 11 acorduri la eveniment, potrivit agenţiei de presă de stat a ţării.
Contractele vin într-un moment de creştere a tensiunii în regiune.
Statele Unite şi Marea Britanie au declanşat atacuri împotriva a 36 de ţinte Houthi în Yemen, sâmbătă, la o zi după ce armata americană a lovit grupuri susţinute de Teheran în Irak şi Siria, ca răzbunare pentru un atac mortal asupra trupelor americane în Iordania.
Unele companii de transport maritim au suspendat tranzitul de-a lungul rutei aglomerate de la Marea Roşie, pentru a evita să fie atacate de grupul Houthi din Yemen, susţinut de Iran, care a lansat din noiembrie valuri de drone şi rachete care explodează asupra navelor, ca răspuns la operaţiunile militare ale Israelului din Gaza.
Administraţia Biden a menţinut sprijinul pentru ca saudiţii să primească sistemul THAAD aprobat pentru prima dată în 2017, pentru a contracara ameninţările cu rachete balistice.
Principalii parteneri ai acordului cu Lockheed Martin care vor primi subcontracte includ Middle East Propulsion Company (MEPC) şi Arabian International Company (AIC) for Steel.
Airbus a mai spus luni că este în discuţii cu operatorii existenţi ai avioanelor sale militare A330, inclusiv Arabia Saudită, pentru mai multe comenzi.
Într-un acord separat, Boeing Saudi Arabia şi Bahri Logistics, o unitate a companiei naţionale de transport maritim a ţării, au semnat un memorandum de înţelegere care prevede stimularea activităţilor lanţului de aprovizionare din ţară şi sporirea sprijinului Bahri pentru servicii şi produse legate de apărare.
FOŞTI DUŞMANI
Barzan Holdings din Qatar a mai declarat luni că a semnat un acord preliminar cu SAMI în ceea ce a numit primul astfel de acord între companiile de apărare din Golf.
”Am dori să explorăm câteva câştiguri rapide cu ei şi să ne gândim şi la oportunităţi pe termen mai lung”, a declarat directorul general Abdullah al-Khater, pentru Reuters, fără a specifica natura proiectelor.
Cooperarea în domeniul apărării vine la aproape trei ani după ce Arabia Saudită şi Qatarul au restabilit relaţiile.
Autorităţile din Riad şi Doha au fost blocate din 2017 într-o rivalitate asupra influenţei regionale, a rolului islamului în politică şi a sprijinului pentru mişcările pro-democraţie din Orientul Mijlociu.
În 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt au rupt toate legăturile cu Qatarul, din cauza acuzaţiilor că ar sprijini terorismul şi că ar fi creat legături mai strânse cu Iranul.
Doha a negat acuzaţiile.
”Asta a fost în trecut. Ne gândim mereu ce este viitorul, ce putem face împreună, atunci când ambele conduceri sunt de acord să reia relaţia firească pe care am avut-o întotdeauna”, a spus Khater când a fost întrebat despre dispută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.