Apple a declarat marţi că intenţionează să respecte cerinţele Franţei de testare a radiaţiilor prin lansarea unei actualizări care va împiedica iPhone 12 să utilizeze mai multă energie atunci când dispozitivul este în contact cu suprafeţe statice, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Apple a contestat concluziile autorităţilor franceze care au spus că iPhone 12, care este pe piaţă de trei ani, a emis cantităţi de radiaţii mai mari decât limitele permise şi a oprit vânzările dispozitivele.

Marţi, Apple a oferit cea mai completă explicaţie de până acum cu privire la discrepanţa dintre constatările Franţei şi cele din alte ţări în care iPhone 12 a fost aprobat pentru vânzare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Într-un articol postat pe site-ul său, Apple a spus că, de mai bine de un deceniu, iPhone-urile au inclus senzori care permit telefonului să detecteze când se află în apropierea corpului unui utilizator pentru a menţine puterea de transmisie la niveluri mai scăzute.

Când telefonul nu se află lângă un corp, cum ar fi atunci când este aşezat pe o masă, dispozitivul foloseşte niveluri puţin mai mari de putere de transmisie.

Apple a spus că protocolul de testare folosit de L’Agence Nationale des Frequences nu a luat în considerare această caracteristică.

Compania a emis o actualizare de software care va deveni disponibilă pe scară largă pentru utilizatori în această lună, care opreşte tehnologia de detectare a corpului, menţinând telefonul la niveluri mai scăzute de putere de transmisie în orice moment.

Într-o declaraţie, Apple a spus că iPhone 12 este sigur de utilizat chiar şi fără actualizarea software-ului.

”Vrem ca toţi utilizatorii de iPhone 12 să ştie că iPhone 12 este sigur de utilizat şi a fost întotdeauna. IPhone 12 a fost certificat pentru a îndeplini reglementările şi standardele aplicabile de transport de energie la nivel mondial, atunci când a fost livrat pentru prima dată în 2020 şi de atunci nu s-au făcut modificări afectează transmisia de energie”, a spus Apple în declaraţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.