Meta Platforms, compania mamă a Facebook, a discutat despre integrarea modelului său de inteligenţă artificială generativă în sistemul de AI anunţat recent de Apple pentru iPhone, a relatat duminică publicaţia Wall Street Journal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Startup-ul AI Anthropic a purtat discuţii cu Apple pentru a-şi aduce AI generativă la Apple Intelligence, potrivit publicaţiei care a citat persoane familiarizate cu problema.

Apple, Meta şi Anthropic nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii în afara programului de lucru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Discuţiile nu au fost finalizate şi ar putea eşua, a scris WSJ, adăugând că acordurile cu Apple ar ajuta companiile de AI să obţină o distribuţie mai largă a produselor lor.

Mărimea potenţialului câştig financiar este neclar, dar discuţiile au implicat companii de inteligenţă artificială care vând abonamente premium la serviciile lor prin Apple Intelligence, se arată în articol.

Startup-ul de căutare prin AI Perplexity a avut, de asemenea, discuţii cu Apple pentru a aduce tehnologia sa de AI generativă la Apple Intelligence, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu problema.

Producătorul de iPhone-uri a anunţat luna aceasta o strategie mult aşteptată în domeniul inteligenţei artificiale, spunând că va integra noua tehnologie Apple Intelligence în suita sa de aplicaţii, inclusiv în Siri, şi va aduce pe dispozitivele sale chatbotul ChatGPT al OpenAI, startup susţinut de Microsoft.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.