Lansarea oficială a primei căşti Apple de realitate virtuală, Vision Pro, care costă 3.500 de dolari, fără accesorii, are loc vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După un proces de dezvoltare derulat pe mai mulţi ani şi afectat de mai multe întârzieri şi modificări tehnice, Apple îşi lansează, în sfârşit, prima cască de realitate virtuală.

De vineri, casca Vision Pro intră oficial pe piaţa din Statele Unite, unde, în ultimele săptămâni a făcut obiectului unui sistem de precomenzi.

În ciuda opoziţiei unora din mării dezvoltatori, Vision Pro va beneficia de mai bine de 600 de aplicaţii şi jocuri native încă din prima zi.

Printre acestea se numără mai multe aplicaţii de streaming, precum Disney+, ESPN, Discovery+, Amazon Prime Video, Paramount+, Peacock, Pluto TV şi Tubi, dar şi de aplicaţii de birou precum cele dezvoltate de Microsoft.

Fac notă discordantă Netflix, Spotify şi YouTube, care, şi prin prisma neînţelegerilor cu Apple, au decis să ia calea unui boicot mascat.

Pe lângă aplicaţiile dezvoltate special pentru noua cască, mai există încă peste un milion de aplicaţii de iOS şi iPadOS compatibile.

Primele recenzii apărute recent descriu într-adevăr o cască care se ridică la nivelul preţului de vânzare, neavând corespondent pe piaţă.

Au impresionat, în primul rând, calitatea imaginii şi noul sistem de navigare pe baza mişcării mâinilor şi ochilor. Acesta din urmă mai are totuşi până să fie perfecţionat, nefuncţionând mereu aşa cum doreşte utilizatorul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.