Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat vineri, spre consultare publică, planul său de acţiuni în anul 2019, principalul proiect fiind organizarea licitaţiei pentru 5G.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Anul 2019 va reprezenta o nouă provocare pentru ANCOM, principalul proiect fiind organizarea licitaţiei 5G. Totodată, avem în plan transpunerea la nivel naţional a prevederilor legislative de la nivel european, respectiv noul Cod European al Comunicaţiilor Electronice şi Regulamentul European privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

În 2019, ANCOM va organiza procedura de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz, pentru furnizarea de reţele publice şi servicii de comunicaţii electronice de bandă largă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Acţiunea urmăreşte realizarea obiectivelor Agendei Digitale pentru Europa privind accesul la serviciile de comunicaţii de bandă largă până în 2020, precum şi a "Planului de acţiuni: 5G pentru Europa" privind introducerea coordonată a serviciilor 5G în Uniune”, se arată în comunicat.

Tot în 2019, autoritatea va organiza procedurile de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor în sistem digital terestru de radiodifuziune TDAB+ precum şi pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor în sistem digital terestru de televiziune pentru resursele de spectru nealocate.

În afară de campania privind supravegherea utilizării eficiente a spectrului de frecvenţe pe care ANCOM o desfăşoară anual, pentru 2019, autoritatea îşi propune şi derularea unor campanii de monitorizare pentru evaluarea situaţiilor de roaming involuntar în zonele de graniţă, precum şi de monitorizare şi control pentru determinarea gradului de acoperire cu semnal.

Totodată, un prim punct avut în vedere îl constituie elaborarea unui proiect de act normativ având ca obiect transpunerea prevederilor Directivei privind instituirea Codului European al Comunicaţiilor Electronice. Codul este unul dintre elementele-cheie ale Strategiei privind piaţa unică digitală şi a intrat în vigoare în această lună, iar statele membre au la dispoziţie 2 ani pentru transpunerea prevederilor acestuia la nivel naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.