Valoarea voucherelor de vacanţă pentru luna iulie este de aproximativ 58 milioane de euro, fiind emise aproximativ 4,85 milioane de tichete pe hârtie în valoare de 52,6 milioane euro şi peste 300.000 de vouchere pe suport electronic (de peste 5,3 milioane euro), potrivit datelor Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).
Astfel, numai în iulie suma totală a voucherelor este de aproape două ori mai mare decât cea din întreg anul 2017, respectiv 30 de milioane de euro.
Per total, între ianuarie şi iulie, au fost emise aproximativ 19,1 milioane de vouchere pe hârtie şi în format electronic, care valorează aproximativ 206 milioane de euro. Această sumă este de aproape şapte ori mai mare faţă de cea din 2017.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Creşterea considerabilă din primele şapte luni este determinată de acordarea acestor beneficii extra-salariale angajaţilor din sistemul public. Potrivit declaraţiilor oficialilor Ministerului Turismului, bugetarii vor primi şi în 2019 vouchere de vacanţă, măsura având efecte benefice asupra întregii industrii a turismului”, spun reprezentanţii ANAT.
ANAT a remarcat anul acesta o creştere semnificativă a cererii de vacanţe nu numai pe litoral, în zonele montane, staţiunile balneare, cât şi în zonele mai puţin vizitate în perioadele anterioare.
”Românii se bucură de o vacanţă în ţara lor, o descoperă şi se întorc odihniţi la locul de muncă”, mai spun reprezentanţii ANAT.
Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, şi de atunci a fost restricţionată an de an prin act normativ. Până anul trecut, doar angajaţii din sistemul privat au primit vouchere de vacanţă.
În România, voucherele de vacanţă sunt emise de companiile de tichete valorice Cheque Dejeuner, Edenred şi Sodexo Pass.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.