Accelerarea digitalizării şi a adoptării inteligenţei artificiale, crearea de produse de asigurări care să acopere situaţii de blocaj economic la nivel global şi orientarea către produsele de sănătate, sunt câteva tendinţe care vor guverna, în viitor, industria globală a asigurărilor, arată o analiză a companiei de brokeraj în asigurări Leader Team Broker, potrivit căreia marii asigurători discută în această perioadă despre posibilitatea de a crea poliţe de asigurări care să acopere riscuri generate de pandemii precum cea în care ne aflăm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Compania românească, specializată în managementul riscurilor şi distribuirea poliţelor de asigurări, apreciază că în contextul actual, atât companiile dar şi guvernele multor state au fost nevoite să reconsidere măsuri care limitează birocraţia şi simplifică procedurile, elimină timpi morţi în relaţia client – companie de asigurări, transformă clientul final din simplu beneficiar al unei poliţe de asigurare într-un partener activ al companiei. 

”Criza a demonstrat că digitalizarea industriei în care activăm şi inteligenţa artificială sunt două instrumente care lucrează în beneficiul tuturor părţilor implicate în industrie. Pentru companii, digitalizarea permite încheierea mai multor tipuri de poliţe la distanţă, interacţiune digitalizată cu clientul, dezvoltarea unor aplicaţii extrem de precise şi de utile în relaţia cu acesta precum aplicaţii pentru inspecţii de risc, soluţionare daune sau vânzări de asigurări. Pentru client, digitalizarea aduce soluţionare rapidă a problemei, un nivel mai ridicat de încredere şi transformarea acestuia din beneficiar în partener. Pentru angajaţii unei companii de asigurări, digitalizarea înseamnă eliminarea fără risc a unor procese repetitive şi posibilitatea de a lucra la dezvoltarea de produse noi, cu valoare adăugată”, a declarat Răzvan Rusu, fondatorul Leader Team Broker. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Leader Team Broker este prima companie românească ce a introdus inteligenţia artificială în activitatea curentă, cu scopul de a degreva echipa de taskuri repetitive şi de a creşte eficienţa în relaţia cu clientul. 

”Investiţia de la acel moment şi-a atins pe deplin scopul. Am eliminat erorile umane în gestionarea volumelor mari de informaţii şi cifre, clienţii au beneficiat de răspunsuri extrem de rapide pentru documentele şi evidenţele pe care le solicită, am putut aloca mai mult timp să gândim împreună cu echipa produse noi. Dacă nu făceam aceste investiţii, astăzi, am fi avut dificultăţi în gestionarea clienţilor, a încasărilor şi a relaţiei cu asigurătorii”, adaugă Răzvan Rusu. 

Ca efect al digitalizării, echipa de consultanţi Leader Team Broker a dezvoltat, în ultimul an, un serviciu menit să îmbunătăţească rata de retenţie a angajaţilor în industrii cheie.

Programul de audit al beneficiilor pentru angajaţi poate ajuta compania să crească cu până la 25% nivelul de retenţie al angajaţilor şi să salveze până la 40% din bugetul investit în pachetul salarial. Auditul face parte din conceptul iDoctor lansat la finalul anului trecut.

Actualul context îndreaptă atenţia spre produse de asigurări din domeniul sănătăţii, o tendinţă aşteptată fiind creşterea interesului pieţei către produse şi poliţe dedicate dar şi lărgirea pieţei potenţiale. 

”Criza a accelerat adoptarea de către stat şi de către companii a unor soluţii care trenau de multă vreme iar cel mai bun exemplu este legiferarea recentă a serviciilor de telemedicină. Dincolo de beneficiul de timp pe care îl obţine clientul/pacientul, un efect extrem de important este creşterea accesibilităţii. Dacă înainte de legiferare, multe persoane erau în imposibilitate fizică de a beneficia de servicii medicale la distanţă, odată cu deschiderea acestei opţiuni, orice persoană, indiferent unde locuieşte, are acces la o consultaţie medicală, prin intermediul unei conexiuni telefonice. Este un pas important la care a contribuit tehnologia actuală şi, indirect, criza actuală”, explică Alexandra Elena Durbacă, director executiv al companiei.   

În acelaşi timp, situaţia prezentă forţează companiile să ia în calcul crearea de noi produse sau ”modernizarea” unora dintre produsele de asigurare existente. 

”Marii asigurători discută, de exemplu în această perioadă despre posibilitatea de a crea poliţe de asigurări care să acopere riscuri generate de pandemii precum cea în care ne aflăm. Există un precedent, produsul de 'business-interuption' creat special de Lloyds în 2014, pe fondul epidemiei de EBOLA. În general, o astfel de poliţă se activează în urma unui incident fizic (incendiu, cutremur, etc.) în baza căruia o companie este nevoită să întrerupă activitatea. În situaţia prezentă, întreruperea activităţii a fost dictată de o decizie guvernamentală, independentă de vreun incident fizic. Totodată, referitor la îmbunătăţirea produselor,  asiguratorii de sănătate, atât la nivel internaţional cât  şi naţional, au schimbat condiţiile de asigurare, oferind acoperire şi pentru tratare în caz de îmbolnăvire cu Coronavirus. Mai mult, au introdus în această perioadă pentru toţi clienţii, gratuit, în pachetele de sănătate serviciul de telemedicină”, adaugă directorul executiv al brokerului de asigurări. 

Leader Team Broker a intermediat în 2019 prime de 5,6 milioane de euro, în creştere cu 26% faţă de anul anterior. Strategia de dezvoltare din 2019 a condus la un avans al veniturilor companiei cu 22%, faţă de anul anterior, aproape de pragul de 1 milion de euro.

Fondată în anul 2006 de antreprenorul Răzvan Rusu, Leader Team Broker este o companie de brokeraj în asigurări cu peste 14 ani experienţă în  managementul riscului şi asigurări. Compania numără în prezent 40 de angajaţi şi parteneri, care oferă servicii de brokeraj în Bucuresti şi la nivel naţional prin birourile existente în Sibiu, Braşov, Deva, Oradea, Satu Mare şi Bacău.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.