ANAF a încasat până în prezent 4,36 miliarde lei de la 19.095 contribuabili, persoane fizice şi firme, cărora le-au fost aprobate cererile de a beneficia de amnistie. Acestor contribuabili, ANAF le-a şters obligaţii bugetare de 1,1 miliarde lei, relevă datele analizate de Profit.ro.
ANAF a trimis informări către 1,47 milioane de datornici, din care 149.589 au solicitat să participe la amnistie, până în prezent fiind soluţionate peste 100.000 dintre aceste cereri. Mai puţin de o cincime dintre aceste cereri au primit însă răspuns favorabil, relatează Profit.ro.
În cadrul amnistiei, firmele şi populaţia cu datorii la data de 31 august anul acesta, pot beneficia de facilităţi dacă îşi achită restanţele. Astfel, firmele primesc ştergerea accesoriilor (dobânzi şi penalităţi), în timp ce populaţia poate beneficia de ştergerea accesoriilor dar şi a unei părţi din principalul datoriei (25% sau 50%, în funcţie de sumă). contribuabilii în cauză trebuie să achite restanţa şi să nu acumuleze alte datorii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul Finanţelor a anunţat recent că termenul în care ANAF va procesa cererile şi în care se va putea face plata va fi extins până pe 20 decembrie, pentru a permite ANAF să facă faţă solicitărilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.