Alro SA a semnat o facilitate de credit în valoare de 167 de milioane de dolari, pe o perioadă de trei ani.
”Acordul extinde cu trei ani creditul de tip revolving în valoare de 137 de milioane de dolari, semnat în decembrie 2015 şi adaugă o nouă linie de finanţare non-cash în sumă de 30 de milioane de dolari”, arată un comunicat transmis vineri de combinat Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Acest credit de tip revolving are ca scop finanţarea capitalului de lucru necesar companiei, în timp ce linia de finanţare non-cash va fi utilizată pentru emiterea de acreditive şi scrisori de garanţie, în vederea susţinerii activităţii operaţionale şi activităţii investiţionale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Condiţiile comerciale contractuale au fost îmbunătăţite din mai multe puncte de vedere şi, de asemenea cu un impact pozitiv asupra cheltuielilor financiare ale companiei. Tranzacţia a fost finalizată cu un sindicat de opt bănci şi a fost condusă de RBI Group (Raiffeisen Bank International împreună cu Raiffeisen Bank România) drept unic coordonator”, informează banca.
Sindicatul de bănci a inclus OTP Bank România, Unicredit Bank, Banca Comercială Intesa Sanpaolo România, Banca Transilvania, Banca de Export-Import a României (Eximbank) şi Garanti Bank.
Alro este o subsidiară a Vimetco NV, companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală.
Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală (exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavă) cu o capacitate de producţie instalată de 265.000 tone pe an.
Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Germania, Ungaria, Polonia, Grecia şi România). Compania are exporturi în SUA şi Asia.
Alro a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 223,4 milioane lei, de trei ori şi jumătate mai mare faţă de perioada similară de anul trecut, de 63,79 milioane lei.
De asemenea, veniturile din vânzări au urcat în perioada ianuarie-septembrie cu 18%, la 1,86 miliarde lei, de la 1,57 miliarde lei, la sfârşitul lunii septembrie 2016.
Datoriile curente ale societăţii au crescut la un nivel de 991,05 milioane lei la 30 septembrie, faţă de 980,66 milioane lei la 31 decembrie 2016, în principal datorită creşterii provizioanelor pe termen scurt şi a datoriilor comerciale şi altor datorii, evoluţie normală având în vedere şi creşterea costurilor cu bunurile vândute.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...