Alphabet, compania-mamă a Google, şi Microsoft au raportat rezultate trimestriale sub aşteptările analiştilor, motivele invocate fiind aprecierea dolarului, reducerea cererii după pandemia de Covid-19 şi înrăutăţirea condiţiilor pe piaţa de PC-uri, transmite CNBC.
În cazul Alphabet, creşterea veniturilor a încetinit la 13% în trimestrul al doilea, de la 62% cu un an mai devreme, când compania beneficia de redeschiderea post-pandemie, iar cheltuielile consumatorilor erau în creştere.
Fluctuaţiile valutare date de întărirea dolarului au redus cu 3,7 puncte procentuale creşterea veniturilor, a declarat directorul financiar Ruth Porat pentru CNBC.
Porat a spus că puterea dolarului va afecta şi mai puternic rezultatele din trimestrul următor.
Veniturile din publicitate au crescut cu doar 12%, până la 56,3 miliarde de dolari, pe măsură ce agenţii de marketing şi-au strâns cheltuielile pentru a gestiona presiunile inflaţioniste.
Cea mai notabilă decelerare a fost în divizia YouTube, unde vânzările au crescut cu 5% după ce au avansat cu 84% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Pe lângă scăderea generală a cheltuielilor publicitare, YouTube se confruntă şi cu o concurenţă sporită din partea TikTok în videoclipurile scurte.
Raportul vine la câteva zile după ce Snap a anunţat rezultate trimestriale dezastruoase şi a spus că intenţionează să încetinească angajările, deoarece ”previziunile de viitor rămân incredibil de dificile”.
Spre deosebire de Snap, acţiunile Alphabet au crescut uşor în tranzacţiile extinse, deoarece investitorii s-ar fi aşteptat la semne mai supărătoare.
Veniturile din segmentul Alte activităţi al Alphabet, care include divizia de maşini autonome Waymo, precum şi unele proiecte de tehnologie a sănătăţii şi activităţi de risc ale companiei, au crescut cu 1 milion de dolari faţă de un an anterior, până la 193 de milioane de dolari. Divizia a cobsemnat o pierdere de 1,69 miliarde de dolari în timpul trimestrului.
Google Cloud, care nu a îndeplinit aşteptările privind veniturile, a pierdut 858 de milioane de dolari în perioada analizată. Divizia de cloud încearcă săatragă cote de piaţă de la Amazon Web Services şi Microsoft Azure, primii doi jucători de pe piaţă.
Acţiunile Microsoft au scăzut iniţial în tranzacţiile extinse, dar apoi şi-au revenit, după ce producătorul de software a raportat rezultate fiscale din trimestrul patru care nu au reuşit să ajungă la nivelul consensului analiştilor de pe Wall Street.
Microsoft a înregistrat cea mai lentă creştere a veniturilor din 2020, cu 12% de la an la an, în trimestrul care s-a încheiat pe 30 iunie, potrivit unui comunicat.
Câştigul pe acţiune al companiei nu a confirmat estimările analiştilor pentru prima dată din 2016, în timp ce profitul net a crescut cu 2%, până la 16,74 miliarde de dolari.
Cea mai mare provocare în ultimul trimestru fiscal a provenit din înrăutăţirea cursului de schimb valutar. Microsoft a spus că acest impact a redus veniturile cu 595 de milioane de dolari şi profitul cu 4 cenţi pe acţiune.
În iunie, Microsoft şi-a redus previziunile trimestriale privind veniturile şi profitul doar din cauza fluctuaţiilor valutare.
Veniturile şi profitul sunt la nivelul de jos al intervalelor estimare de Microsoft în iunie.
Segmentul Intelligent Cloud al Microsoft, care include serviciul public cloud Azure pentru găzduirea aplicaţiilor, SQL Server, Windows Server şi servicii de întreprindere a generat venituri de 20,91 miliarde USD. Acestea au crescut cu 20% şi sub consensul de 21,10 miliarde de dolari al analiştilor chestionaţi de StreetAccount.
Compania a declarat că veniturile din Azure şi alte servicii cloud au crescut cu 40%, comparativ cu 46% în trimestrul anterior.
Analiştii chestionaţi de CNBC se aşteptau la un avans de 43,1%, în timp ce estimarea analiştilor StreetAccount era de 43,4%.
Microsoft nu dezvăluie veniturile Azure în dolari.
Segmentul de productivitate şi procese de afaceri al Microsoft, inclusiv software-ul de productivitate Office, Dynamics şi LinkedIn, a înregistrat venituri de 16,60 miliarde de dolari. Acestea a crescut cu aproape 13% şi puţin mai puţin decât estimările StreetAccount, de 16,66 miliarde de dolari.
Segmentul More Personal Computing, care include sistemul de operare Windows, consolele de jocuri video Xbox, motorul de căutare Bing şi dispozitivele Surface, a generat venituri trimestriale de 14,36 miliarde de dolari. Veniturile au crescut cu 2% de la an la an şi au fost sub estimările StreetAccount, de 14,65 miliarde de dolari.
Microsoft a spus că reclamele din servicii de căutare şi ştiri, excluzând costurile de achiziţie a traficului, au crescut cu 18%, datorită volumului de căutare mai mare şi veniturilor pe căutare. Totuşi, o scădere a cheltuielilor de publicitate a dus la o reducere de 100 de milioane de dolari a veniturilor pentru categoriile de căutare şi ştiri şi LinkedIn.
Vânzările de licenţe Windows către producătorii de dispozitive au scăzut cu 2%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.