Agenţia online de turism eSky a început la sfârşitul lunii octombrie operaţiunile pe un nou continent - regiunea APAC, respectiv pieţele: Singapore, Malaezia şi Hong Kong.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui raport al World Travel and Tourism Council (WTTC), în 2019, valoarea industriei turismului din regiunea Asia-Pacific a oscilat în jurul sumei de 2.970 miliarde dolari din PIB, în vreme ce în Africa, industria a generat 168 miliarde dolari din PIB.

"În 2020, în ciuda pandemiei actuale, eSky Group îşi continuă strategia de expansiune geografică, intrând pe un nou continent, Asia. Singapore, Malezia şi Hong Kong sunt primele pieţe asiatice în care compania şi-a localizat operaţiunile la sfârşitul lunii octombrie 2020", arată compania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Valoarea totală a industriei turismului din aceste ţări în 2019 a fost de peste 126 miliarde de dolari, conform WTTC.

"Pandemia a dovedit că expunerea internaţională largă este crucială. Extinderea în ţările APAC este dictată de analizele noastre privind accesarea pieţei şi profitabilitatea acesteia. Industria turismului din Singapore şi Malaezia a generat 11% din PIB-ul naţional în 2019, a treia cea mai mare contribuţie în economia ambelor ţări", spune Łukasz Neska, vicepreşedinte al eSky.

Odată cu creşterea dinamică a pieţei aviaţiei în ţările africane, Grupul eSky a început, anul trecut, operaţiunile în Africa de Sud. Anul acesta compania a decis să intre în patru ţări noi din regiune - Maroc, Egipt, Kenya şi Nigeria.

"Intrarea pe noi pieţe din Africa este o altă etapă importantă în expansiunea noastră internaţională. Extinderea este încurajată de un interes mai mare pentru călătoriile aeriene în ţările africane. Interesant este faptul că în Maroc, singura ţară din regiune de acest fel, industria prognoza pentru ultimul trimestru al 2020 o capacitate de locuri (EN: airline seat capacity) similară cu cea din 2019", adaugă Łukasz Neska.

Prin intrarea pe cele pieţe pieţe menţionate, care se adaugă Rusiei şi Belarus lansate la începutul lui 2020, eSky Group va fi prezent în aproape 60 de pieţe la nivel global. În 2019, 84% din valoarea totala tranzacţionată (TTV) eSky Group a fost livrată de alte ţări decât Polonia.

"Datorită expansiunii externe din ultimii ani, Polonia nu mai este principala noastră piaţă în ceea ce priveşte vânzările. Ne uităm la distribuţia pe regiuni a cifrei noastre de afaceri şi vindem de departe cel mai mult în regiunea CEE, unde avem birouri în trei ţări – Polonia (sediul central), România şi Bulgaria. Extinderea în APAC şi Africa ne va permite să ne diversificăm în continuare vânzările şi să ne consolidăm poziţia pe piaţa globală OTA", adaugă Łukasz Neska, vicepreşedinte al eSky.

Agenţia de turism online eSky a avut o cifră de afaceri pe 2019 în valoare de 7,4 milioane de euro, la o valoare totală tranzacţionată de 45,5 milioane de euro. Activă pe piaţa locală încă din 2009, aceasta este parte a grupului eSky, cu sediul central în Polonia. Grupul are 60 de pieţe deschise în acest moment, atât în America de Sud, în America de Nord, cât şi în Europa, Asia, Australia şi Africa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.