Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice este Eugen Cojoacă, anunţă vineri instituţia.
”Prin decizia prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din data de 14 ianuarie 2020, domnul Eugen Cojoacă a fost numit în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), cu rang de secretar de stat”, transmite ANAP, care precizează că noul preşedinte al instituţiei are o experienţă de peste 10 ani în administraţia publică centrală, în perioada 1998 – 2020 ocupând mai multe funcţii în aparatul guvernamental.
În 2010 a fost numit secretar general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, având ca principală atribuţie coordonarea compartimentelor şi activităţilor suport din cadrul ANRMAP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În perioada august 2013 – aprilie 2017, domnul Cojoacă a ocupat funcţia de director general adjunct şi ulterior cea de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, fiind responsabil pentru coordonarea activităţii cu caracter funcţional din cadrul ministerului.
Pe o perioadă de doi ani (2015 – 2017) a asigurat conducerea Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii SA, implicându-se în proiectul de modernizare al societăţii, în vederea creşterii competitivităţii şi diversificării serviciilor de comunicaţii electronice oferite de aceasta.
”Experienţa profesională a noului preşedinte ANAP este completată de activitatea desfăşurată în domeniul privat. În aprilie 2017 a început colaborarea cu o companie de telefonie mobilă şi fixă, în cadrul căreia a ocupat postul de business development manager, ulterior pe cel de manager în cadrul departamentului de gestionare a licitaţiilor publice şi private. Precizăm că în ceea ce priveşte activitatea didactică, domnia sa este, începând cu 2015, cadru profesoral asociat la Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea Automatică şi Calculatoare”, menţionează ANAP.
Principalele atribuţii ale preşedintelui ANAP sunt: reprezentarea Agenţiei în exercitarea atribuţiilor sale de stabilire a politicilor şi de reglementare în domeniul achiziţiilor publice; iniţierea şi avizarea proiectelor de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, care pot avea impact asupra activităţilor şi domeniului achiziţiilor publice; reprezentarea interesele ANAP şi ale statului în raporturile cu terţe persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop; colaborarea cu instituţiile abilitate în vederea instruirii personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul achiziţiilor publice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.