Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) a anunţat marţi că a primit Certificatul de Acreditare pe linie de sănătate şi siguranţă din partea Consiliului Internaţional al Aeroporturilor (Airport Council International – ACI World).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) a primit Certificatul de Acreditare pe linie de sănătate şi siguranţă din partea Consiliului Internaţional al Aeroporturilor (Airport Council International – ACI World). Acreditarea s-a efectuat în urma evaluării în detaliu a măsurilor luate, pe linie de sănătate şi siguranţă pentru pasageri şi angajaţi, pe AIHCB", anunţă compania.

Aeroporturi Bucureşti arată că, în contextul pandemiei de COVID 19, a implementat, pe aeroporturile pe care le gestionează, toate măsurile prevăzute în cerinţele legale şi reglementările naţionale şi internaţionale, dar şi recomandările venite din partea organismelor aviaţiei civile internaţionale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Această acreditare reprezintă un pas important în menţinerea încrederii pasagerilor, dar şi a angajaţilor de pe aeroport (ai noştri sau ai altor entităţi – companii aeriene sau de handling, instituţii ale statului etc.) că am luat şi continuăm să luăm toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi siguranţei lor. Este, totodată, un pas important în eforturile noastre de redresare a activităţii şi revenire la normal a industriei aviatice, grav afectată de pandemie”, a declarat Florin Dimitrescu, directorul general al CN Aeroporturi Bucureşti.

Totodată, CNAB a solicitat acreditarea acestor măsuri, pe linie de sănătate şi siguranţă a pasagerilor, din partea ACI World, pentru AIHCB.

"În vederea acreditării AIHCB în cadrul programului Airport Health Accreditation, au fost evaluate măsurile de protecţie luate în terminalul de pasageri, în zonele publice, dar şi în toate punctele de interacţiune cu pasagerii – check-in, control de securitate, control de frontieră şi vamal, îmbarcare/debarcare, recuperare bagaje. Totodată, au fost evaluate măsurile luate pentru protecţia şi instruirea personalului din aeroport, pentru cooperarea cu alte entităţi, dar şi infrastructura şi şi activităţile operaţionale şi de mentenanţă. Comunicarea, în special cu publicul, a constituit un capitol important în evaluare", arată compania.

Toate elementele supuse evaluării au fost susţinute cu documente oficiale, inclusiv planuri de acţiune comune şi proceduri specifice aplicate, şi au fost însoţite de înregistrări, spun reprezentanţii companiei.

”După evaluarea dovezilor prezentate prin procesul nostru de evaluare, aeroportul dumneavoastră a demonstrat că oferă o experienţă aeroportuară sigură tuturor pasagerilor, experienţă care este în conformitate cu măsurile de sănătate recomandate, stabilite în liniile directoare ACI privind repornirea şi redresarea afacerilor din aviaţie, în recomandările Grupului de Acţiune al Consiliului Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, precum şi cu cele mai bune practici din industrie”, se arată în scrisoarea de felicitare trimisă de Luis Felipe de Oliveira, directorul general al ACI World.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.