Acţiunile companiilor grupului Adani au scăzut luni, după un nou raport al companiei de vânzări în în lipsă din SUA Hindenburg care o acuză pe preşedinta autorităţii de reglementare a pieţelor de capital din India că are conflicte de interese care au împiedicat o anchetă aprofundată a acuzaţiilor de fraudă împotriva grupului, transmite CNBC.
Companiile grupului Adani au pierdut luni aproximativ 2,4 miliarde de dolari din valoarea de piaţă, recuperând o parte din pierdere până la sfârşitul sesiunii, de la o scădere raportată anterior de până la 13,4 miliarde de dolari.
Acţoiunile firmei emblematice a grupului indian, Adani Enterprises, au scăzut cu până la 5% dimineaţa, înainte de a compensa pierderile.
Acţiunile Adani Total Gas, Adani Power, Adani Wilmar şi Adani Energy Solutions au scăzut, de asemenea, puternic, reacţionând la ştiri.
Hindenburg a publicat sâmbătă un raport în care a susţinut că atât Madhabi Puri Buch, preşedinta Consiliului de Valori Mobiliare din India (SEBI), cât şi soţul ei, Dhaval Buch, au deţinut anterior investiţii în fonduri offshore utilizate şi de grupul Adani.
Hindenburg a spus că nu crede că SEBI ”poate fi de încredere ca un arbitru obiectiv în chestiunea Adani”.
Madhabi Puri Buch şi Dhaval Buch au negat ambii fapte greşite şi au spus că afirmaţiile raportului sunt lipsite de temei.
Adani a respins duminică cele mai recente acuzaţii ale Hindenburg.
Compania a declarat că structura sa de holding din străinătate a fost complet transparentă.
Condus de miliardarul Gautam Adani, conglomeratul multinaţional operează într-o gamă largă de sectoare, inclusiv comerţul cu mărfuri, aeroporturi, utilităţi şi energie regenerabilă. Cel mai recent raport al Hindenburg vine la aproximativ 18 luni după ce a acuzat pentru prima dată grupul Adani de manipulare a acţiunilor şi fraudă corporativă.
Acuzaţiile, publicate în ianuarie 2023, au condus la o pierdere din capitalizare depiaţă de peste 100 de miliarde de dolari. Adani a negat toate acuzaţiile, iar acţiunile şi-au revenit parţial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.