Acţionarii TeraPlast, producător român de materiale de construcţii, au aprobat acordarea de dividende de 45,32 milioane lei, din profitul realizat în primele nouă luni ale anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Aprobă repartizarea profitului net aferent situatiilor financiare individuale interimare ale Teraplast SA pentru perioada de nouă luni încheiată la data de 30 septembrie 2020, şi aprobă distribuirea de dividende în valoare totală de 45.323.187 lei, dividendul brut/acţiune propus fiind de 0,0260 lei. La calcularea valorii dividendului brut/acţiune s-a avut în vedere numărul de acţiuni emise de societate, din care s-a scăzut un număr de 966 acţiuni care au intrat în contul societăţii (în urma aplicării algoritmului şi rotunjirii rezultatelor la întregul inferior ca urmare a procesării majorării capitalului social, realizată în temeiul Hotărârii AGEA nr.1/29 aprilie 2020) şi pe care societatea le deţine la data prezentei, ţinând cont de faptul că acţiunile proprii nu dau drept la dividende sau alte drepturi”, arată un anunţ al companiei.

Data stabilită pentru plata dividendelor este 24 decembrie 2020.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Compania a înregistrat în primele nouă luni un profit net în creştere cu aproape 79%, de 60,28 milioane lei, şi o cifră de afaceri de 816,2 milioane lei, mai mare cu 14%, faţă de perioada similară a anului trecut.

În primele nouă luni din 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 167,6 milioane de euro, cu 14% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. EBITDA grupului a crescut cu 46% în aceeaşi perioadă, an/an, până la 20,3 milioane de euro, iar profitul net a ajuns la 12,4 milioane de euro. Pentru anul financiar 2020, Grupul TeraPlast estimează afaceri de 225 milioane de euro şi o EBITDA de 28 milioane de euro. Profitul net estimat pentru 2020 este de 17 milioane de euro la nivel consolidat, dublu faţă de 2019.

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling şi TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.