Doi bărbaţi au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce două locomotive aparţinând unor companii private s-au ciocnit în judeţul Giurgiu. Cei doi bărbaţi erau mecanicii locomotivelor, iar unul dintre ei consumase alcool. A treia persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital. CFR Călători a transmis că pe relaţia Bucureşti - Giurgiu trenurile vor fi anulate temporar. Accidentul feroviar este anchetat de AGIFER, instituţie abilitată să stabilească cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment feroviar. De asemenea, incidentul este cercetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. În jurul orei 12.30, circulaţia feroviară a fost reluată în condiţii normale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”La ora 12.25 a fost redeschisă linia CF Toporu - Chiriacu, iar circulaţia feroviară este reluată în condiţii normale de trafic, fără restricţii de viteză”, a anunţat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Una dintre locomotive a fost retrasă în staţia Toporu, iar cealaltă a fost garată în staţia Chiriacu, ulterior fiind făcute verificări la linie.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

UPDATE - CFR Călători informează că circulaţia trenurilor pe secţia Videle – Giurgiu este temporar întreruptă din cauza tamponării dintre două locomotive care aparţin unor operatori privaţi de marfă între staţiile Toporu şi Chiriacu. Până acum au fost anulate următoarele trenuri de călători:

–          Trenul R 9340 Giurgiu Nord-Bucureşti Nord

–          Trenul R 9341 Videle – Giurgiu

–          Trenul R 9342 Giurgiu – Videle

–          Trenul R 9343 Videle – Giurgiu

La faţa locului s-au deplasat reprezentanţii autorităţilor competente care cercetează cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de intervenţie feroviară pentru eliberarea gabaritului.

Programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Până la redeschiderea circulaţiei în condiţii de siguranţă, SUNT posibile întârzieri ale trenurilor de călători, dar şi ale altor trenuri din graficul de circulaţie pentru a se asigura legăturile la trenurile întârziate.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident.

Informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor sunt disponibile la:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea INFORMAŢII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Obţineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web https://cfr.ro/camere-web-2/ din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul din staţii.

UPDATE -”Două locomotive private s-au ciocnit frontal între  staţiile Toporu şi Chiriacu. Conform primelor informaţii transmise de personalul feroviar ajuns la faţa locului, unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de oprire din zona staţiei Toporu, a talonat un macaź şi a lovit frontal cealaltă locomotivă, care venea dinspre Giurgiu”, conform CFR SA.

Cele două locomotive private sunt avariate, nu sunt deraiate, iar mecanicii au fost transportaţi la spital.
 
Accidentul feroviar este anchetat de AGIFER, instituţie abilitată să stabilească cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment feroviar.
 
Două trenuri Regio, care circulă pe relaţia Giurgiu - Videle, sunt staţionate în Giurgiu şi aşteaptă redeschiderea liniei, estimată în jurul orei 9.00.

UPDATE - ”La data de 17 mai a.c., ora 03.23, o femeie, în calitate de impiegat de mişcare în statia C.F. Toporu, a sesizat, prin apel 112, o coliziune între 2 locomotive. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Judeţean de Transporturi Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că o locomotivă izolată, având direcţia de deplasare Giurgiu- Videle, ar fi intrat în coliziune frontală cu o altă locomotivă izolată, care se deplasa pe ruta Videle - Giurgiu, la km feroviar 31+100. În urma producerii coliziuni, a rezultat rănirea celor doi mecanici de locomotivă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Giurgiu.

Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul drager, rezultatele fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru unul dintre aceştia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost negativ.
 
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

UPDATE: CFR Călători a transmis că se anulează temporar trenurile pe relaţia Bucureşti-Giurgiu, deocamdată fiind afectate garniturile 9340 si 9341. 

Din primele date, locomotivele implicate aparţin unor operatori privaţi. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Doi bărbaţi, în vârstă de 55 şi 58 de ani, au ajuns la spital, în această noapte, în urma unui accident feroviar ce s-a produs între localitaţile Toporu şi Chiriacu. Evenimentul a avut loc la aproximativ un km de Gara Toporu, între două locomotive”, anunţă, miercuri dimineaţă, ISU Giurgiu.

Sursa citată a precizat că la caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu şi ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

”Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbaţi, găsiţi conştienţi şi cooperanţi. Doi dintre aceştia au fost preluaţi de SAJ şi transportaţi la Uniunea de Primiri Urgenţe Giurgiu”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit ISU Giurgiu, un alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, a primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând transportul la spital pentru investigaţii suplimentare.

”Nu au fost afectate liniile de cale ferată, fiind avariate doar cele două locomotive. Cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări”, a mai transmis sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.