Societatea spaţială Blue Origin a anunţat vineri că următorul zbor al rachetei sale va avea loc pe 20 mai cu şase pasageri la bord, între care prima femeie născută în Mexic care ajunge în spaţiu, informează AFP.
Decolarea va avea loc la ora 8.30 (13.30 GMT) din vestul Texasului. Este vorba despre al cincilea zbor spaţial cu echipaj pentru compania miliardarului Jeff Bezos.
Katya Echazarreta, născută la Guadalajara, în Mexic, a sosit în Statele Unite la vârsta de 7 ani. În prezent, în vârstă de 26 de ani, ea va deveni cea mai tânără femeie din SUA care ajunge în spaţiu. Această ingineră a fost sponsorizată de programul "Space for Humanity" care vizează să democratizeze accesul în spaţiu şi a selecţionat-o dintre 7.000 de candidaţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipajul îl va include şi pe al doilea brazilian care ajunge în spaţiu, Victor Correa Hespanha.
Blue Origin îşi transportă clienţii pe deasupra liniei Karman, care marchează începutul spaţiului conform convenţiei internaţionale, la o altitudine de 100 de km. Zborul durează în total doar aproximativ zece minute.
Pasagerii se pot detaşa de pe scaune, pot pluti pentru câteva momente în imponderabilitate şi pot admira curbura Pământului prin hublouri mari.
Preţul plătit de turiştii spaţiali pentru a urca la bord nu este cunoscut.
Jeff Bezos a participat chiar el la primul zbor al rachetei New Shepard în iulie 2021. De atunci, motorul l-a transportat pe actorul care l-a interpretat pe emblematicul căpitan Kirk din serialul "Star Trek", William Shatner, sau pe Laura Shepard Churchley, fiica primul american care a ajuns în spaţiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.