Un muzeu în întregime consacrat NFT-urilor (non-fungible token), opere digitale certificate care au succes pe piaţa de artă, şi-a deschis porţile la Seattle, oraş din nord-vestul Statelor Unite cunoscut pentru dinamica sa artistică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Muzeul dedicat NFT-urilor din Seattle prezintă opere originale însoţite de explicaţii despre tehnologiile care le fac posibile. Are drept scop să ajute vizitatorii să se orienteze în această lume nouă a „jetoanelor ne-fungibile” (NFT), obiecte digitale a căror proprietate poate fi urmărită. 

„Interesul de a avea un loc fizic peste de a facilita accesul tuturor”, a declarat pentru AFP co-fondatorul muzeului, Peter Hamilton. „Puteţi intra şi, nu contează ce ştiţi sau nu în legătură cu arta digitală, despre NFT-uri, căci veţi putea vedea opere prezentate în format mare, care vă amintesc de o expoziţie într-un muzeu”, a spus el. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

NFT-urile sunt certificate de autenticitate asociate unui obiect virtual care îl face astfel unic. 

Chiar dacă conţinutul lor poate fi copiat, NFT-ul rămâne întotdeauna „original” în acelaşi mod în care există nenumărate reproduceri ale „Giocondei” lui Leonardo da Vinci însă tabloul original este întotdeauna la Luvru. 

Aproape necunoscute acum un an, NFT-urile reprezintă pentru unii noua „găină cu ouă de aur” pe piaţa de artă contemporană. Investitorii şi colecţionarii bogaţi s-au grăbit să achiziţioneze aceste obiecte virtuale, a căror proprietate este urmărită datorită aceleiaşi tehnologii blockchain care este folosită pentru bitcoin sau alte criptomonede. 

NFT-urile au devenit loturi esenţiale la marile case de licitaţii, precum Christie's care a vândut o operă digitală a artistului Beeple contra sumei record de 69,3 milioane de dolari, la New York în martie 2021. 

Această nouă modă stârneşte îngrijorări şi scepticism cu privire la durabilitatea acesteia, dar vizitatorii muzeului din Seattle nu au sentimentul că sunt victimele unui miraj. 

Peter Hamilton a spus că este entuziasmat de ideea de a putea asista în direct la evoluţia NFT-urilor pe scena artistică. „Este dificil să spui unde ne va duce această tehnologie, ea este abia la început”, a estimat el. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.