Un bărbat paralizat din Cleveland a reuşit să îşi mişte mâinile şi să mănânce singur pentru prima dată după o pauză de opt ani, folosind o interfaţă creier-computer, care îi ”citeşte” gândurile şi transmite semnale spre muşchii de la nivelul braţelor, au anunţat, marţi, cercetătorii din Statele Unite, citaţi de Reuters.
Studiul, publicat în revista Lancet, a fost realizat de BrainGate, un consorţiu de cercetători care testează mai multe tipuri de interfeţe creier-computer, create pentru a oferi pacienţilor paralizaţi un grad mai mare de mobilitate. În ultimii ani au fost testate o serie de tehnologii care au permis persoanelor paralizate să mişte un braţ robotizat sau un cursor pe ecranul unui computer cu ajutorul gândurilor.
Cercetătorii de la Case Western Reserve University şi de la Cleveland Functional Electrical Stimulation Center au folosit o interfaţă creier-computer şi un sistem de stimulare electric care i-au permis pacientului Bill Kochevar, un bărbat în vârstă de 56 de ani, să îşi controleze unul dintre braţe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru a realiza această performanţă, cercetătorii americani au implantat doi senzori, fiecare de mărimea unei pastile de aspirină, înzestraţi cu 96 de electrozi, ce au fost creaţi pentru a monitoriza activitatea neuronală din centrii motori de la nivelul creierului pacientului.
Senzorii au înregistrat semnalele cerebrale apărute atunci când Bill Kochevar îşi imagina că îşi mişcă braţul drept, transmiţându-le apoi spre un computer. Computerul a trimis acele semnale către sistemul de stimulare electric, care, la rândul lui, a direcţionat o serie de impulsuri spre cele 30 de fire metalice implantate în muşchii braţului drept al pacientului, cu scopul de a produce mişcări specifice.
Bill Kochevar, care a rămas paralizat de la umeri în jos în urma unui accident de ciclism petrecut în urmă cu opt ani, a învăţat mai întâi să folosească acest sistem revoluţionar pentru a mişca o mână virtuală pe ecranul unui computer. A reuşit această performanţă chiar în prima zi de testare, a precizat medicul Robert Kirsch, coordonatorul studiului.
Pentru a fi acceptat în etapa finală de testare, Bill Kochevar a trebuit să parcurgă un program de reabilitare fizică de 45 de săptămâni, conceput pentru a restaura tonusul muscular de la nivelul braţelor, ai căror muşchi s-au atrofiat după opt ani de inactivitate.
Folosind noua interfaţă creier-computer, pacientul poate de acum înainte să îşi mişte, individual, fiecare articulaţie de la nivelul braţului drept, doar cu ajutorul puterii gândurilor sale. El poate să bea conţinutul unui pahar cu ajutorul unui pai şi să îşi spele faţa cu un burete, reuşind aceste acţiuni cu ajutorul unui suport pentru braţ - un dispozitiv pe care îl controlează tot prin intermediul gândurilor.
Deocamdată, sistemul este experimental, însă autorii studiului sunt convinşi de fezabilitatea acestuia.
Consorţiul ştiinţific BrainGate este finanţat de National Institutes of Health şi de Department of Veterans Affairs.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.