Ucraina s-a retras din competiţia Eurovision de anul acesta, după ce niciunul dintre artiştii cărora le-a fost făcută oferta de a reprezenta ţara la Tel Aviv nu a acceptat-o, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Luni, televiziunea publică din Ucraina i-a retras lui Maruv dreptul de reprezentare la Eurovision 2019 pentru că nu a semnat un contract care îi interzicea temporar să cânte în Rusia.

Două alte trupe, clasate pe locul al doilea şi al treilea în selecţia naţională, au primit oferta de a reprezenta ţara la cea de-a 64-a ediţie a Eurovision, însă ambele au refuzat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Am fi fost onoraţi să reprezentăm Ucraina, dar nu vrem să câştigăm cu orice preţ. Misiunea noastră este de a uni oamenii cu muzica, nu să semănăm discordie”, a scris grupul dance Kazka pe pagina de Instagram.

În final, televiziunea publică ucraineană a ales să nu mai participe la competiţia muzicală din luna mai.

„Competiţia muzicală este o ocazie pentru orice ţară de a se prezenta internaţional şi pentru fiecare artist de a fi un ambasador”, a transmis UA:PBC într-un comunicat. „Însă selecţia naţională din 2019 a dezvăluit o problemă a sistemului în industria muzicală ucraineană: legătura artiştilor cu teritoriul statului agresor. Pentru o parte a societăţii acest fapt este acceptabil. Pentru o alta, provoacă indignare”.

Televiziunea publică a mai spus că va iniţia „talk show-uri, forumuri şi dezbateri” pentru rezolvarea acestei probleme.

Ediţia din 2018 a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.

România va fi reprezentată de Ester Peony, cu piesa „On a Sunday”, care va intra în concurs în a doua semifinală.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.