Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a stabilit cu omologul său polonez, Witold Banka, să promoveze circuite comune în România şi ]n Polonia prin care să atragă turişti din Asia la castele şi cetăţi medievale aflate pe lista monumentelor UNESCO.
"Ne-am întâlnit şi la sfârşitul lunii mai cu domnul Banka. Am avut discuţii bilaterale în care am stabilit o colaborare pe linie turistică între Polonia şi România. Tot atunci am stabilit să ne întânim la Bucurşti pentru a stabili rutele comune între Polonia şi România. Am creionat două rute - ruta monumentelor UNESCO, ruta castelelor şi cetăţilor medievale. Ambele ţări excelează în aceste două sectoare şi prin această colaborare vom atage mai mulţi turişti, în special de pe piaţa asiatică. Ştim că au o anumită caracteristică, şi anume călătoresc, nu stau mai mult de două zile în acelaşi loc. Iar prin această ofertă cred că venim în întâmpinarea lor, astfel încât România şi Polonia să devină o destinaţie turstică atractivă”, a declarat Trif, după o întâlnire avută cu ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, Witold Banka, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului.
Bogdan Trif a vorbit şi despre Ordonanţa de Guvern prin care serviciile turistice vor fi asigurate în proporţie de sută la sută, sistem aplicat în Polonia de mai mulţi ani.
"Am vorbit cu domnul ministru Banka despre garantarea pachetelor de servicii turistice. Ei sunt mult mai avansaţi ca noi. Îmi spunea că au implementat acest sistem de aproape doi ani şi că înainte se confruntau cu aceleaşi propleme, foarte multe proceduri de insolvenţă, prin care turiştii polonezi erau păgubiţi, exact cum s-a întâmplat în România în anii trecuţi. Mi-a spus că acum acest sistem funcţionează foarte bine şi toate aceste insolvenţe prin crae turiştii erau păgubiţi nu se mai întâlnesc acum în Polonia. I-am spus că ieri în şedinţa de guvern a fost adoptată o Ordonanţă prin care este transpusă directiva Uniuniii Europne de garantare sută la sută a serviciilor turistice. Facem acum ceva ce trebuia făcut de foarte mult timp, dar vă asigur că turiştii vor fi protejaţi, iar agenţiile de turism serioase vor ieşi întărite”, a mai spus ministrul Turismului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.