Prima reprezentaţie a spectacolului "Tragedia omului", examen de Masterat 2017 din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale” din Bucureşti, va avea loc pe 5 mai, de la ora 19.00, la Sala Mică a TNB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

TNB în parteneriat cu UNATC va prezenta o serie de spectacole realizate de studenţi.

Tragedia omului este un ritual de iniţiere condus de Lucifer. După alungarea din Rai, îngerul decăzut ghidează prima pereche de oameni, Adam şi Eva, într-o călătorie prin timp şi spaţiu, având ca scop final iluminarea celor doi. Astfel, în Egipt, Omul învaţă că abuzul puterii provoacă suferinţă, în Roma - că plăcerea fără iubire este precum ciuma, în Bizanţ - credinţa care ucide în numele Domnului este o minciună, în Praga - cunoaşterea superioară folosită doar pentru forţa individuală întunecă mintea. În Haos, moartea poate fi învinsă prin iubire.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Tragedia omului prezintă, într-adevăr, un ciclu al decăderilor, un cimitir al împărăţiilor distruse. Nu întâmplător, Lucifer dezvăluie doar perioadele de declin al marilor Imperii. În ciuda tuturor atrocităţilor istoriei, omul deţine arma supremă - Libertatea - de a schimba, de a căuta, de a alege.

“Tragedia Omului este un spectacol despre libertate. El prezintă o lume în care Dumnezeu tace, Lucifer conduce timpul, Istoria e o iluzie, iar omul, un chinuit care încearcă să reconstruiască un Paradis Pierdut având o singură armă - liberul arbitru”, spune regizoarea Diana Mititelu. 

Spectacolul de disertaţie a fost coordonat de Alexandru Darie (profesor master Regie Teatru), Ştefan Caragiu (profesor master Scenografie ) şi Vladimir Anton ( profesor asociat).

Decorul este semnat de Ioana Ungureanu, costumele de Corina Boboc, iar light design: Alexandru Bibere. 

În distribuţie sunt actorii Dorin Enache, Dumitru Georgescu, Maria Veronica Vârlan, Alexandru Beteringhe, Andrei Atabay, Adrian Loţcu , Claudian Şiman ,Dragoş Stanciu, Bogdan Trifan , Ionuţ Terteci, Ion Tudorache. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.