Teatrul Mic din Bucureşti va prezenta primul spectacol în premieră din acest an, „Viaţa şi moartea lui Richard al II-lea”, după William Shakespeare, în regia şi versiunea scenică a lui Radu Iacoban, miercuri 7 februarie, de la ora 18.30, în Sala Atelier a instituţiei teatrale.
În acest spectacol – cea de-a zecea premieră a teatrului în decursul unui an – spectatorii vor fi martori ai detronării ultimului rege legitim al Angliei, Richard al II-lea, moment care a coincis cu instaurarea unei noi dictaturi de către Henry al IV-lea, conducător iubit de popor.
Potrivit lui Radu Iacoban, povestea lui Richard al II-lea, încoronat la doar 10 ani, atunci când a murit bunicul său, Edward al III-lea, devine o metaforă a instabilităţii politice actuale, dar şi a ideii că „nu există bine sau rău, există doar efecte ale deciziilor conducătorilor şi influenţe directe asupra cetăţenilor”.
Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc pe 8 februarie, 28 februarie şi 1 martie, tot de la ora 18.30.
Biletele sunt disponibile online pe Bilet.ro şi la casa de bilete a Teatrului Mic.
Din distribuţia spectacolului fac parte: Ionuţ Vişan (Richard al II-lea), Tudor Aaron Istodor (Henry Bolingbroke, duce de Hereford), Cristi Iacob (Gaunt, York, Episcopul Carlisle),Vlad Logigan (Aumerle), Alexandru Voicu/Lucian Iftime (Mowbray, Bushy, Northumberland), Gabriela Iacob (Ducesa de Gloucester, Regina Isabel, Ducesa de York), Cezar Grumăzescu (Green, Willoughby, Grădinar) şi Andrei Seuşan (Bagot, Ross, Grădinar).
Tragedia „Richard al II-lea” a fost aplaudată de publicul vremii şi a reprezentat un succes încă de la publicarea în ediţiile in quarto din 1597, informează Teatrul Mic.
Premiera naţională a acestui titlu celebru avea loc chiar pe scena Teatrului Mic, în anul 1966, sub semnătura regizorală a lui Radu Penciulescu, pe atunci director al instituţiei, cu Victor Rebengiuc în rolul monarhului detronat şi cu Ion Marinescu în rolul lui Henry Bolingbroke. A fost catalogată, chiar de către regizor, drept „un fenomen colectiv, care solicită, prin subiectivismul interpretării de pe scenă, sutele de subiectivisme din sală”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.