Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 2-8 decembrie, Târgul de Moş Nicolae, iar între 14 şi 15 decembrie Festivalul de datini şi obiceiuri „Florile Dalbe”.
La târg, vizitatorii vor găsi decoraţiuni, jucării. Târgul va fi deschis între orele 9:00 şi 17:00, iar accesul se face prin achiziţionarea biletului de intrare în muzeu.
La festivalul de datini şi obiceiuri „Florile Dalbe”, publicul va vedea tradiţiile de Crăciun şi Anul Nou. Grupurile de colindători vor merge pe aleile muzeului într-o paradă care va pleca de la intrarea din Şos. Kiseleff nr. 28.
Vechi de secole, colindul reprezintă trăirile profunde ale popoarelor de pe aceste meleaguri, trecând testul timpului şi mişcând sufletele celor care le ascultă. Colindele aduc speranţă faţă de anul care vine, perioada lor culminând cu Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, prin care bucuria a intrat în lume.
În cele două zile ale evenimentului va avea loc şi un târg al meşterilor populari cu obiecte realizate de aceştia, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, precum şi produse bio: dulceţuri şi şerbet, turtă dulce şi colaci, miere şi cozonaci. Târgul va fi deschis între orele 9:00 şi 17:00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.