Spectacolul „Revizorul”, după N.V. Gogol, va fi prezentat vineri, de la ora 19.00, la Teatrul de Comedie într-o nouă distribuţie, în regia lui Horaţiu Mălăele.
Rolul revizorului va fi interpretat de Mihai Bendeac, iar din distribuţie vor face parte George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Seceleanu, Liviu Pintileasa, Angel Popescu, Alexandru Conovaru, Şerban Georgevici, George Ivaşcu, Dan Rădulescu, Bogdan Cotleţ, Silviu Debu, Ana Maria Turcu, Gloria Găitan şi Ştefan Pîrnuş.
Scenografia este semnată de Lia Manţoc.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De la premiera din 2006, acest spectacol a avut 235 de reprezentaţii, dintre care 12 susţinute la Fringe Edinburgh (Scoţia, 2007), în turnee în Spania, Georgia, Ungaria, Grecia şi premii obţinute la diferite festivaluri naţionale (George Mihăiţă - premiul pentru cel mai bun actor, Lia Manţoc - premiul pentru scenografie).
Cu ocazia acestui nou început, spectatorii vor putea intra în posesia „Dosarului Revizorul”, care conţine notiţele lui N.V. Gogol asupra fiecărui personaj.
Iniţiativa stă sub semnul cuvântului cheie al stagiunii cu numărul 58 a Teatrului de Comedie - „relansare”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.