Scriitorul american Richard Ford, unul dintre invitaţii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iaşi, a vorbit, vineri seară, la o întâlnire cu cititorii, despre familie, iubire, scris şi posteritate, despre America zilelor noastre, prietenul Raymond Carver şi hobby-uri. Autorul romanului „Ziua independenţei”, premiat cu PEN şi Pulitzer, a criticat şi de această dată administraţia Trump şi National Rifle Association, despre care a spus că „susţine uciderea copiilor”.
Născut în 1944, în Jackson, Mississippi, Richard Ford a fost unic copil la părinţi. Dislexic. În tinereţe, a fost asistent de mecanic de locomotivă, a studiat management hotelier, literatură engleză şi drept, a antrenat o echipă de baseball, s-a înscris în Marină, însă experienţa nu a durat mult – a fost trimis acasă bolnav de hepatită, a fost profesor în Arkansas, s-a căsătorit şi s-a mutat la New York, în 1968, şi a devenit editor la o revistă. S-a hotărât apoi să scrie. Este creator al curentului literar realism murdar (dirty realism).
Raymond Carver, care i-a fost prieten, a spus despre el că este un maestru al romanului. De la el, Ford a spus la Iaşi că a învăţat „cum este să fii celebru – nu că aş fi atât de celebru – şi să fii normal. Era o bucurie pentru el să fie faimos”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A publicat şapte romane şi trei volume de proză scurtă.
În 1995, Ford a lansat „Ziua independenţei/ Independence Day” – titlu inspirat de o melodie a lui Bruce Springsteen (al cărui admirator este). Volumul a fost câştigător al premiului PEN Faulkner şi al premiului Pulitzer pentru ficţiune. Acest roman este urmarea „Cronicarului sportiv/ The Sportswriter”. Al treilea şi ultimul volum al seriei, „The Lay of the Land”, a apărut în 2006 şi este în pregătire pentru a fi lansat în limba română.
Un autor temperamental, Ford a scris şi povestiri, a fost pe punctul de a avea un roman adaptat pentru televiziune de HBO, însă, după ce a primit bani timp de cinci ani pentru drepturi, reţeaua a renunţat. Faptul nu l-a deranjat pe autor, declarându-se fericit cu marea sumă primită.
A frecventat în tinereţe biserica presbiteriană, însă „nu a funcţionat”. „Pentru mine, singura credinţă este imaginaţia. Imaginaţia este dovada că există lucruri nevăzute”, a spus el.
Profesor la University of Columbia, îl detestă pe Donald Trump, despre care spune că are şi un nume urât, detestă faptul că nu a fost dată o lege împotriva deţinerii armelor de foc – deşi are una pe care o foloseşte la vânătoare de fazani – şi spune că ar fi primul care ar returna-o dacă statul ar adopta o astfel de hotărâre. Nu îşi doreşte să trăiască 100 de ani şi nu a scris niciodată despre soţia lui, Kristina, care „mi-a dat cea mai mare libertate de a face ceea ce am făcut”.
A crezut şi şi-a dorit mereu ca mariajul să fie ceva pentru totdeauna. „Nu este vorba despre lege, ci aşa am văzut dragostea”, a afirmat el.
„Nu este greu să scrii. Dacă ar fi atât de greu, nu aş face-o”. Cu cititul, în schimb, Ford a avut probleme. A citit primul roman adevărat – „Absalom, absalom!”, de William Faulkner – la vârsta de 19 ani. „În casa mea nu se citea. Eram şi sunt dislexic. Eram încet, foarte încet. Şansele de a deveni scriitor erau zero”.
Când avea vârsta de 16 ani, tatăl lui a murit. L-a iubit foarte mult, după cum a mărturisit, însă decesul a însemnat şi o eliberare a lui. „Moartea tatălui meu a făcut ca lumea să pară mai deschisă”. Părinţilor lui le-a dedicat două volume de memorii. Cel pentru tatăl lui, care avea origini irlandeze, a apărut după mai bine de 50 de ani de la moartea acestuia. „Mi-a luat multă vreme să adun materiale, pentru că nu l-am avut alături prea mult. Era un om obişnuit. Îmi place să scriu despre lucruri obişnuite pe care nimeni nu le-a subliniat”.
Despre părinţii lui a spus că „s-au iubit în aşa fel încât eu am fost pe locul al treilea. Nu am resentimente, nu-mi doresc să fi fost altfel. A fost important pentru mine să înţeleg asta”. Pe de altă parte, despre viaţa lui, fără copii, a afirmat că este una reuşită.
„Dacă singurătatea este o boală, povestea este leacul”, a declarat el.
Să fii scriitor înseamnă să fii prezent
Întrebat de moderatorul serii, Marius Chivu, scriitor şi cronicar, dacă vede scrisul ca pe o competiţie, Ford a răspuns: „Nu este o concurenţă. Când unul dintre colegii mei are succes, toată lumea o duce bine. Dacă eu am succes şi alţii nu, pe mine nu mă bucură”.
„Să fii scriitor înseamnă să fii foarte prezent, e suficient”, a continuat el. „Lumea nu are nevoie de multe cărţi ale mele, ci de câteva bune. Asta e prioritatea mea. Dacă faci lucrurile rapid, de obicei nu ies prea bine. Aşa că nu fac nimic pe fugă. Aşa funcţionează creierul meu”.
O a cincea carte cu personajul Frank Bascombe în rol principal urmează să apară în vremea lui Trump. „Este foarte greu să scrii Donald Trump pe o pagină fără să simţi că îţi scufunzi toată cartea. Probabil că va exista o strategie ingenioasă... E adevărat: multor americani, acum, nu le place să-i rostească numele. Ceva doare. O să găsesc o cale să îl am pe omul ăla în carte fără a-i scrie numele mult. Este un nume urât”.
Despre ţara de origine spune că este un liberă, în care „până şi idioţii votează”. „Cei care îşi iubesc ţara, eu îmi iubesc ţara, trebuie să facă mai mult, să se străduiască”.
O poveste proastă e o crimă fără victime
De multe ori comparat cu Updike şi Roth, Ford a subliniat că nu are idoli, dar respectă mulţi autori. „Nu l-am întânit pe Roth, dar l-am cunoscut pe Updike. John Updike şi Philip Roth sunt oameni. Nu sunt idoli. Îi respect. Într-un top, probabil că m-aş pune pe locul al treilea, ca să fiu politicos. Nu este o competiţie. I-am spus lui Updike că unele cărţi ale lui au însemnat foarte mult pentru mine. Nu am crezut niciodată că o carte a mea este mai bună decât a altcuiva. Nu poţi concura cu alţi scriitori”.
Are un carneţel în care, timp de vreo trei ani, notează idei, întâmplări, imagini. Le analizează apoi şi extrage o idee pentru un roman. „Îmi place să planific. Oamenii trebuie să scrie cum le e mai bine. Ăsta este stilul meu”.
„Vreau să atrag atenţia asupra unor lucruri văzute, dar neluate în seamă”, a reiterat el.
Dacă un roman are peste 200.000 de cuvinte, o povestire are undeva la 5.000. Îi pare a fi o provocare. „Romanul îţi dă atâtea posibilităţi să reuşeşti. Într-o poveste scurtă, există riscul să greşeşti grav. Într-o poveste se vede totul”.
O poveste proastă nu face rău nimănui, este el de părere. „Este o crimă fără victime. Nu există nicio problemă că există jumătate de milion de scriitori activi în lume”.
Dintre cele scrise de el, consideră că cea mai bună povestire este „Communist”.
Pescuitul, Springsteen şi vânătoarea. NRA rămâne organizaţie teroristă
Ford a povestit cum, la vârsta de 17 ani, l-a întâlnit pe Howlin' Wolf, la un concert. Muzicianul l-a îndemnat să urmărească reprezentaţia de pe amplificatorul lui. Este fan declarat Bruce Springsteen, iar despre cartea lui de memorii a spus că este foarte bună. Piesa „Independence Day”, inclusă pe albumul „The River” (1980), i-a insuflat lui Ford ideea de rămas bun, de libertate. Astfel, romanul său de succes a fost numit aşa.
Merge la pescuit, vânează fazani şi joacă squash – a fost, pe scurt, descrierea făcută de Ford.
„Am învăţat să trag cu arma la vârsta de 8 ani. Susţin în continuare că NRA (National Rifle Association) este o organizaţie teroristă. Sprijină uciderea copiilor. Eu am o armă, dar aş fi primul care ar renunţa la ea dacă statul ar da o lege”.
În 2016, Ford a scris un articol pe această temă în Financial Times, dar chiar şi aşa nu a ajuns pe „lista urii” a NRA, a adăugat el.
Richard Ford a vorbit şi despre schimbarea climatică ce afectează planeta. A fost din nou radical: „Trebuie să scăpăm de cretinii care nu cred în asta. Trebuie să facem ceva pentru oamenii care vin, pe care nu îi cunoaştem”.
Posteritate
Scriitorul Jonathan Franzen, prezent anul trecut la FILIT, i-a trimis, într-un schimb de e-mail-uri cu Marius Chivu, o întrebare lui Ford. Cei doi se cunosc de mulţi ani, deşi diferenţa de vârstă dintre ei e de două decenii. „Te gândeşti la posteritate?”.
„Nu, nu m-am gândit şi nu mă gândesc la posteritate. Vreau să scriu cărţi pentru oamenii care trăiesc acum. Nu pot controla ce va fi după mine. Încerc să scriu acum cât pot de bine”, a răspuns el. „Aş fi mirat să aflu că Franzen ar gândi altfel”, a completat el.
La finalul întâlnirii care a avut loc la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Richard Ford a dat autografe.
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi se va încheia duminică. La Serile FILIT vor fi prezenţi Mihail Şişkin, sâmbătă, şi Mathias Énard, duminică. Primul invitat al seriei de evenimente a fost scriitoarea spaniolă Maria Dueñas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
