Poetul şi traducătorul Dinu Flămând protestează, într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, faţă de „reducerea drastică a finanţării de carte” la Institutul Cultural Român. El spune că anul viitor România nu va mai fi prezentă cu autori români traduşi la târgurile de carte din cauza contractelor editoriale respinse de o „comisie improvizată”. Echipa de la ICR a venit „să strivească numitul program Translation and Publishing Support”, subliniază autorul în scrisoare.
„Anul viitor nu vom mai fi prezenţi pe la târgurile de carte nici ca marţieni, nici ca bieţi scriitori veniţi dintr-o ţară necunoscută. Fiindcă noua echipă de la ICR a redus drastic finanţările de carte, deja insuficiente, fără nicio explicaţie. Dacă anul trecut au fost finanţate peste 100 de titluri, anul acesta numai 24 (din 108 dosare acceptate). Unii dintre editorii străini care deja ne editaseră voiau să continue să ne publice şi cărţile mai recente. Eu însumi aveam trei noi contracte editoriale cu edituri din Italia, Portugalia şi din Mexic, care deja mă editaseră, şi fuseseră finanţate atunci de ICR. Toate trei au fost respinse acum de o nouă comisie improvizată. Aceleaşi edituri preţuite cu doi ani în urmă au fost acum declasate iar alături de numele meu ca autor a fost pusă cifra 0 (zero). Era ca o ruşinoasă notă la purtare, într-o clasă de „repetenţi” printre care se mai numărau, e drept, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Octavian Paler ş.a. Poate că n-ar trebui să-mi fie chiar ruşine!”, scrie Dinu Flămând în scrisoarea adresată consilierului prezidenţial Sergiu Nistor, ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, preşedintelui Comisiei de cultură a Senatului, Viorel Badea, şi preşedintelui Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Colăţean.
El a subliniat impactul pe care literatura română îl are în străinătate.
„În urmă cu câteva luni suplimentul cultural al marelui cotidian spaniol El Mundo publica un număr întreg dedicat literaturii române traduse în ultimii ani în Spania. Se spunea că ea reprezintă un „pod” între partea răsăriteană şi cea apuseană a Europei, şi se degaja din acele texte o reacţie de plăcută surpriză. Articolul introductiv vorbea chiar despre un adevărat „fenomen” românesc subliniind succesul constant de librărie al unor scriitori români şi prezenta noi apariţii, între care şi o carte de poezie a subsemnatului”, spune Flămând.
De asemenea, „revista spaniolă Agora (Vol. 3, doble, 2021) dedica aproape în întregime un număr de peste 400 de pagini tot literaturii române ieşită, în sfârşit, din anonimat în spaţiul hispanic. După modelul Spaniei, s-au deschis spre autorii români unele edituri din America Latină, iar cele europene au început şi ele să caute mai des scriitori români, pentru carte tipărită dar şi pentru ediţii electronice. În Franţa, în Italia, în Portugalia, în Mexic, în Brazilia şi prin alte câteva ţări unde apăruseră în ultima decadă cărţi de autori români nu o dată presa de specialitate saluta cu nedisimulată uimire tocmai existenţa literaturii române. Ea devenise vizibilă fiindcă apăruse o nouă generaţie de traducători din limba română spre alte limbi, odată cu multiplul exod românesc; dar şi graţie unor programe de traduceri şi de editare susţinut constant de Institutul Cultural Român”.
Programul Translation and Publishing Support al ICR a fost benefic scriitorilor români.
„Anul acesta, România a putut prezenta aproape zilnic la Târgul de carte de la Madrid titluri de autori clasici sau moderni, iar numeroşi scriitori români au fost prezenţi la faţa locului, pentru contacte cu cititorii şi cu presa. Acelaşi program ne-a permis să participăm şi la alte prestigioase târguri internaţionale de carte: pentru Paris şi la Leipzig cu câte peste 30 de titluri, la datele respective, dar şi la Guadalajara, Stockholm, Torino, Lisabona, Londra, Beijing, Tel Aviv sau prin alte locuri. Însă nu o dată scriitorii români erau întâmpinaţi cu o curiozitate admirativă dar şi uşor jenantă: fiindcă în absenţa unor strategii mai vechi de a ne face cunoscută cultura, care este menirea oricărui institut cultural ce difuzează informaţii despre cultura naţională, pentru noile generaţii din Occident cultura noastră era pur şi simplu necunoscută. Deci eram priviţi şi ca nişte marţieni”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
În plus, scriitorul face referire şi la activitatea sa, menţionând că nu toate traducerile cărţilor sale au fost finanţate de ICR.
„ICR îşi permite într-un document oficial să pună valoarea zero, de trei ori la rând, lângă numele meu. Este o infamie pe care nu o admit. Din cele 25 de cărţi ale mele publicate în traduceri prin diverse ţări nici jumătate nu au fost finanţate de ICR. Şi chiar dacă toate ar fi primit deja finanţare de traducere (niciodată finanţarea mea ca autor!), tot nu înţeleg de ce să fiu defăimat în ochii editorilor mei. Oare trebuie să înţeleagă că asta e cota mea în ţara mea? Ar trebui să fiu sprijinit, şi eu şi ceilalţi autori respinşi, aşa cum Portugalia mă stimulează pe mine să-l traduc în româneşte pe Fernando Pessoa, sau cum instituţiile din Peru îmi finanţează traducerea din Vallejo, deşi aceste genii universale n-ar mai avea nevoie de susţinere din partea guvernelor respective ca să fie traduse în româneşte. În loc să am susţinerea ţării mele sunt defăimat de instituţia înfiinţată chipurile să mă promoveze! Ce să mai înţeleagă editorii mei străini actuali sau cei potenţiali, chiar dacă în cronicile din ţările lor mi se arată deseori o preţuire de anvergură internaţională? Pot reproduce zeci de elogii, dar la ce bun”, a precizat Flămând.
Dinu Flămând trage un semnal de alarmă şi asupra faptului că programul Translation and Publishing Support, care a crescut constant în ultimii 16 ani, a ajuns acum sub nivelul primului an în care a funcţionat, adică 2006.
„Echipa de la ICR are o funcţie administrativă temporară. Era bine dacă reuşea să conceapă un program strategic în folosul culturii româneşti vii, nu să vină să strivească numitul program Translation and Publishing Support. Ea este pur şi simplu obligată să continue un program constituit cu dificultăţi în toţi aceşti ani, de echipele succesive care, deşi nu totdeauna au avut aceeaşi viziune despre rostul traducerilor literare, au continuat să susţină procesul promovării literaturii române. Programul a crescut constant în ultimii 16 ani, acum însă cade brusc sub nivelul primului an (2006). Dacă nu vom avea continuitate, pierdem şi editorii pe care cu greu i-am câştigat. Şi revenim la anonimatul din vremurile totalitare, nu numai noi scriitorii, ci şi prezenţa noastră culturală în general, după ce spectacolele, jocurile de copii sau alte fantezii finanţate acum ne vor îmbogăţi şi ele uitarea”, se arată în textul scrisorii.
Scriitorul solicită analizarea acestei nedreptăţi impusă literaturii române de către autorităţi şi restabilirea urgentă a fostului program, cel puţin la nivelul la care a funcţionat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
