Emoţie, nostalgie, tristeţe, veselie, perseverenţă, pasiune au fost câteva dintre impresiile pe care spectatorii le-au oferit realizatorilor la finalul proiecţiei filmului documentar „Playback” de Iulia Rugină, luni seară, la Sala Thalia, în cadrul Astra Film Festival.
Publicul a răs şi a plâns la vizionare, fiecare a avut un alt mod de a se raporta la epoca şi povestea redată în film. „Un documentar nostalgic şi extraordinar de frumos. Ne-a bucurat muzica de pe coloana sonoră, naturaleţea acţunii şi tot scenariul”, a fost unul dintre mesajele lăsate în cartea amintirilor la finalul proiecţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Filmul este prezentat în Competiţia România a festivalului. Produs de Claudiu Mitcu, filmul mai poate fi văzut la AFF vineri, de la ora 16.00. Iar în cinematografe din 19 octombrie.
Personajul în jurul căruia Iulia Rugină a construit filmul este Sorin Lupaşcu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi populari DJ din anii '80 şi '90, o revedere a ceea ce a reprezentat regimul comunist şi restricţiile sale, dar totul redat fără încrâncenarea acelor ani.
Filmul debutează cu un videoclip, Angela Similea interpretând „Voi cânta pentru Mileniul III”. „Aş vrea să zbor ca un condor”, cântată de Anda Călugăreanu, un cover „El Condor Pasa”, este o altă melodie de succes de pe coloana sonoră a filmului. Anda Călugăreanu cântă şi „Noi nu!”, pe versuri de Nicolae Labiş, o înregistrare din Cenaclul Flacăra
„Este primul meu documentar, mi s-a părut foarte greu. N-am vrut să experimentez cu genul dar am vrut cumvasă spun povestea acestui om şi n-am găsit o variantă să o spun în ficţiune”, a explicat Iulia Rugină trecerea de la ficţiune la non-ficţiune.
Sorin Lupaşcu este în continuare DJ în ţară şi în străinătate. Din 1976 a devenit interesat de muzică. În 1986 a fost dat afară de la celebra discotecă Ring din Costineşti, după un ordin al lui Nicu Ceauşescu. După ce a absolvit facultatea, a continuat să fie DJ în discoteci până în 1996. A lucrat în televiziune până în 2013 şi a revenit la „marea sa dragoste, muzica şi discul”.
În 1993, Sorin Lupaşcu obţinea atestatul de producător TV la CNN, a primit o ofertă să acopere războiul din Bosnia dar a refuzat. A fost un moment crucial pentru personaj, care spune în film: „M-am întors acasă ca să construiesc o ţară, nu mi-am imaginat că vin acasă să văd cum alţii fură o ţară!”.
„Când am terminat acest film am simţit că acest film este trist şi deprimant. Urmărind publicul în sală, la proiecţii, îi văd că râd. Cred că e un mix, cu râs, cu plâns, cu amintire, cu tristeţe, pus pe gânduri, cred că umorul din film a venit din situaţie, nu e nimic regizat. Ne-am jucat stilistic cu asta la alăturarea de imagini de arhivă cu cele din prezentul în care noi am filmat. Unele dintre imaginile de arhivă pe care le-am descoperit sunt în sine amuzante. Sunt multe categorii de oameni care relaţionează diferit cu acest film. Nu cred că este un film despre comunism, nici nu ne-am propus asta, cred că este un film despre o formă de libertate pe care muzica şi dansul ţi-o aduc într-un sistem încărcat de restricţii. Întâmplarea a făcut ca finalul filmului filmat în 2021, tot în restricţii, să închidă şi cercul acesta pentru mine, să dea un sens poveştii”, a spus Iulia Rugină la întâlnirea cu publicul de la Astra Film Festival.
În epoca comunistă, „aveai nevoie de un dosar pe care să-l prezinţi în Comitetul Judeţean de Cultură şi Edicaţie Socialistă. În acest dosar, aveai melodia cu textul pe care voiai să o difuzezi în discotecă. Dacă era în limba română, se uita la text, dacă era într-o limbă străină trebuia să ataşezi şi traducerea. Între melodii, dacă vorbeai, trebuia să precizezi şi textul de prezentare al acelei melodii. Aici nu am fost de acord şi am spus că nu se puteau repeta piesele, şi nici nu ştiam ce voi spune. Nu am fost de acord şi nu mi s-a aprobat dosarul. Până când am scris prezentări frumoase la toate melodiile. Şi am căutat în dosar să nu includă melodii de tipul: „I Want To Break Free”, „Go West, „Another Brick in the Wall”. Nu mi-am bătut capul. Nu m-am întâlnit cu cei de la cenzură, dar nici nu am sărit calul”, a povestit Sorin Lupaşcu, protagonistul filmului, despre condiţiile în care a lucrat.
Proiecţia a fost urmată de o petrecere în stilul anilor '80 - '90 dirijată de la pupitrul său de Sorin Lupaşcu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...