Expoziţia de fotografie "România în epoca Regelui Carol al II-lea", organizată de Cabinetul de Stampe, Fotografie, Hărţi, a Bibliotecii Academiei Române, va fi deschisă publicului joi, de la ora 13.00, în Sala "Theodor Pallady" din Calea Victoriei, nr. 125. În premieră, publicul va putea vedea cadre realizate de agenţiile fotografice Kestone din Paris şi Underwood and Underwood şi Foto Seal Co. din New-York.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

Potrivit Academiei Române, cele peste 450 de fotografii expuse sunt organizate în jurul a şase mari teme, ilustrând puternica personalitate a regelui Carol al II-lea şi rolul jucat de acesta în dezvoltarea culturală şi economică a României, într-o perioadă cu o viaţă politică internă şi internaţională agitată, ce nu a fost scutită de crize şi nici de greşeli.

Temele care alcătuiesc expoziţia aduc în prim plan activitatea sa publică: Principele Carol al României - anii de formare ca rege; Carol al II-lea, Rege al României; Academia Română şi Regele Carol al II-lea; Cultura română în timpul Regelui Carol al II-lea; Ctitorii regale; Carol al II-lea şi politicienii vremii.

Fotografiile redau documentar 10 ani din istoria României, perioada 1930-1940, marcată de realizări notabile, perioadă pe care acad. Răzvan Theodorescu o caracterizează drept „momentul de zenit al vechii Românii“: „Cu o economie prosperă, cu o Capitală care înflorea urbanistic şi devenea cel mai internaţional oraş modern al Europei răsăritene, prin demersul unei echipe de arhitecţi de primă mână, deceniul domniei carliste a însemnat, între 1930-1940, momentul de zenit al vechii Românii.“

Expoziţia este reprezentativă pentru diferitele aspecte ale vieţii sociale şi economice, cum sunt lucrările urbane finalizate sau ridicate sub regimul carlist, industria, transportul, comerţul, apariţia institutelor de cercetare, dezvoltarea universităţilor şi a fundaţiilor culturale, structurile noi din administrarea statală - între care Oficiul Naţional de Turism, Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, Ministerul Propagandei -, participarea României la expoziţii internaţionale cum au fost cele de la Osaka-1931, Bruxelles-1935, Paris-1937, Târgul de la Belgrad-1937. Fotografiile care ilustrează atmosfera vieţii politice, grupările fasciste, armata regală, portretele oaspeţilor străini reconstituie, pentru vizitatorul de astăzi, fragmente ale perioadei interbelice.

Expoziţia este o invitaţie în atmosfera unui stat în plină ascensiune, aşa cum remarcă acad. Ioan-Aurel Pop „Oglinda ţării de atunci, cu reflexele sale luminoase şi întunecate, nu este, în esenţă, opera regelui, ci a naţiunii române şi se cuvine să ne-o asumăm. Regele, ca orice suveran, este însă simbolul acelei lumi. Fotografiile de epocă sau cele actuale, ca şi celelalte mărturii despre realităţi din deceniul aflat în atenţie, vorbesc mai bine decât cuvintele.“

Imaginile prezentate aparţin unor fotografi foarte cunoscuţi în epocă, precum Franz Mandy, Nestor Heck, Alfred Brand, Iosif Berman, Nicolae Ionescu, Ştefan Ignat, Stelian Petrescu, W. Weiss şi unor studiouri fotografice Chaland&Comp, Julietta, Foto Royal.

În expoziţie vor fi, în premieră, cadre realizate de agenţiile fotografice Kestone din Paris şi Underwood and Underwood şi Foto Seal Co. din New-York.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 7-22 noiembrie 2019, putând fi vizitată de luni până vineri în intervalul orar 10.00-16.00.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.