Vernisajul expoziţiei „Război şi pace” a artistului basarabean Daniel Cauia, curatoriată de Victoria Nagy Vajda, va avea loc, joi, de la ora 16.00, în spaţiul expoziţional Arbor.art.room din strada Transilvaniei nr. 11, sector 1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Titlul expoziţiei trimite atât la tema celor mai recente lucrări semnate de Daniel, cât şi la contextul actual grav din cauza invaziei ruseşti în Ucraina, care vrea să redeseneze harta politică a Europei.

În vârstă de 28 de ani, Daniel Cauia şi-a făcut studiile la binecunoscutul Liceu Academic de Artă „Igor Vieru” şi a absolvit de curând Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, secţia grafică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În pictură Daniel îşi distilează emoţiile. Natură introvertită, el găseşte în artă forma perfectă de exprimare şi reflecţie acupra lumii în care trăim. Realitatea surprinsă în esenţa ei imuabilă sau în dinamica schimbărilor sociale e materia pe care-o transfigurează Daniel Cauia. Se inspiră din călătorii, din examinarea  naturii, din plimbările lungi în natură (cu câinele său), din scene şi întâmplări la care ajunge să fie martor. Nu lipsesc din discursul lui temele din trecutul sovietic al societăţii în care s-a născut şi trăieşte.

Daniel Cauia foloseşte tehnica colajului în diferite medii: ulei pe pânză, mono print sau serigrafie. E interesat de compoziţii figurative, stilul lui arată influenţe din realismul magic şi postimpresionism. Marii artişti contemporani la care se raportează sunt Peter Doig, Francisc Bacon, Rupercht Kaufmann sau Joseph Beuys. Iar dintre români, îi urmăreşte cu interes activitatea lui Mircea Suciu. 

Expoziţia „Război şi pace” aduce în atenţia publicului lucrări din cea mai recentă serie a tânărului artist. Inspiraţia s-a declanşat în momentul în care şi-a mutat atelierul într-o fostă cazarmă militară. Influenţat de energia locului, dar şi de situaţia politică tensionată din zonă şi de speculaţiile de pe atunci privind un eventual război, Daniel Cauia a început să picteze lucrări cu temă militară. În tablourile lui  personajele, fie oameni, fie animale, poartă cu ele un vis de pace, trădează o anumită nostalgie după o armonie acum ameninţată. Această „nostalgie” ne trimite parcă la atmosfera din debutul romanului „Război şi pace” de Lev Tolstoi. Soldatul lui Daniel Cauia, scufundat în iarba adâncă, se întreabă la fel ca Nicolai Rostov, unul dintre personajele cărţii: „Şi ce caut eu aici?” [Nu-mi vine nimeni în ajutor, nimănui nu-i e milă de mine. Şi doar am fost şi eu cândva acasă voinic, vesel şi iubit."… Se uita la fulgii de zăpadă care se jucau deasupra focului şi-şi aminti de iarna rusească cu casa caldă şi plină de lumină, de şubele moi şi săniile iuţi care zboară, de oamenii sănătoşi şi de toată iubirea şi îngrijirea de acasă. "Ce-am căutat eu aici?" se gândi el.].

 începând cu ora 16.00, în spaţiul Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, Bucureşti). În cadrul vernisajului se vor putea degusta vinurile vinăriei Larga Valley, din sudul Republicii Moldova.

Lucrările pot fi văzute până pe 2 aprilie, de marţi până sâmbătă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.