Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) s-a întrunit, în anul 2016, în 52 de şedinţe publice, în care a aplicat 42 de amenzi, în cuantum de 1.167.500 de lei, 133 de somaţii publice şi o dat decizie privind obligaţia difuzării timp de 10 minute a textului sancţiunii. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legislaţiei audiovizualului privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, precum şi a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului, potrivit raportului de activitate al CNA pe anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CNA a adoptat, în şedinţa de marţi, raportul de activitate al Consiliului pe anul 2016, care a fost prezentat de Mihaela Tică, şefa Biroului Comunicare şi Relaţii cu Publicul din Consiliu.

Pentru încălcări ale prevederilor legislaţiei audiovizualului privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, precum şi a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului au fost date 43 de sancţiuni.

Alte 35 de sancţiuni au fost date pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale referitoare la asigurarea informării corecte şi a pluralismului, în timo ce 31 de sancţiuni au fost date pentru modificarea structurii de programe, a acţionariatului sau a sediului social fără acordul Consiliului.

Consiliul a mai dat câte 23 de sancţiuni pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale referitoare la campania electorală pentru alegerile locale şi nesolicitarea modificării deciziei de autorizare în termenul legal.

Alte sancţiuni au fost date pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale referitoare la protecţia copiilor (19 sancţiuni), nerespectarea regulilor de sponsorizare, publicitate şi teleshopping în audiovizual (9 sancţiuni), campania electorală pentru alegerile parlamentare (8 sancţiuni) şi dreptul de acces la programele audiovizuale al persoanelor cu deficienţe de auz (6 sancţiuni).

CNA a acordat, în anul 2016, 113 licenţe audiovizuale pentru servicii de programe de radiodifuziune cu emisie terestră, 10 licenţe pentru programe de radiodifuziune cu difuzare prin satelit, 68 de licenţe audiovizuale pentru programe de televiziune cu difuzare prin satelit şi 99 de licenţe pentru programe de televiziune difuzate prin alte reţele de comunicaţii.

Structurile de specialitate ale CNA au monitorizat în 2016, sistematic sau prin sondaj, în urma reclamaţiilor sau a autosesizărilor: 74 de posturi de televiziune cu acoperire naţională, 22 de posturi centrale de radio, precum şi posturi din teritoriu (televiziune, radio şi televiziune prin cablu).

Structurile de specialitate ale Consiliului au întocmit 1.177 de rapoarte de monitorizare pentru posturile centrale şi 1.414 de monitorizări ale posturilor locale şi au efectuat 1.688 de inspecţii şi verificări la staţiile de radio, televiziune şi reţele CATV.

Totodată, prin intermediul Biroului Comunicare şi Relaţii cu Publicul, CNA a răspuns la 1.178 de petiţii trimise în scris, referitoare la posturi centrale de televiziune şi de radio. Alte petiţii adresate Consiliului au vizat radiodifuzori din teritoriu şi reţele CATV, licenţe audiovizuale şi decizii de autorizare, canale retransmise în România, reglementări legislative şi alte subiecte adiacente domeniului audiovizual.

Principalele teme ale sesizărilor privind emisiuni difuzate de posturi centrale de televiziune sau de radio s-au referit la asigurarea informării corecte şi respectarea dreptului la propria imagine - 37,84% (210 sesizări), protecţia minorilor - 32,43% (180 de sesizări), campaniile electorale în spaţiul audiovizual - 15,13% (84 de sesizări) şi comunicările comerciale audiovizuale – 13,51% (75 de sesizări).

De asemenea, în anul 2016, Consiliul a reluat programul pentru îmbunătăţirea limbii române folosite în audiovizual, colaborând cu Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române.

Rapoartele de monitorizare privind calitatea limbii române la posturile de radio şi de televiziune au fost prezentate la sediul CNA pe 21 aprilie 2016, 29 septembrie 2016 şi 17 ianuarie 2017.

Rapoartele de monitorizare pot fi consultate pe site-ul CNA la rubrica ”Limba română la TV/Radio”.

Consiliul a asigurat expertiza naţională pentru temele specifice domeniului audiovizual, ca membru al Platformei Europene a Autorităţilor de Reglementare (EPRA) şi în calitate de membru al Grupului European al Autorităţilor de Reglementare pentru Serviciile media audiovizuale (ERGA). De asemenea, CNA şi-a delegat reprezentanţi la reuniunile internaţionale.

Referitor la mediatizarea Consiliului, Mihaela Tică a spus că activitatea CNA a fost reflectată în aproximativ 900 de materiale de presă (ştiri, opinii, interviuri, comunicate) de către agenţii şi publicaţii online, 44 % dintre articole făcând referire directă la şedinţele publice ale CNA.

Totodată, Consiliul a adoptat Decizia nr. 223/2016 din 5 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 412/2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune.

CNA a mai adoptat Decizia nr. 244/2016 din 12 aprilie 2016 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016 şi Decizia  nr. 592/2016 din 18 octombrie 2016 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale din anul 2016 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

La solicitarea Dorinei Rusu, Mihaela Tică a precizat că cele mai multe articole din anul 2016 au avut un caracter neutru, referindu-se strict la prezentarea şedinţelor. ”Au fost mult mai puţine ştiri negative decât în anul anterior, procentul acestora scăzând cu 6%”, a spus Mihaela Tică.

Referitor la numărul de şedinţe din anul 2016, comparativ cu anii anteriori, Mihaela Tică a spus că, deşi ar părea că au fost foarte puţine, ele se încadrează într-o medie. ”Au mai fost în jur de 60 de şedinţe şi în alţi ani. Numărul maxim de şedinţe a fost în 2013, respectiv 91”, a spus şefa Biroului Comunicare şi Relaţii cu Publicul din Consiliu.

Activitatea Consiliului este analizată de Parlament, prin dezbaterea raportului anual. Acesta se depune la comisiile de specialitate ale Parlamentului, în fiecare an, până pe 15 aprilie, după care documentul este publicat pe site-ul CNA, la rubrica ”Informaţii publice”.

Mihaela Tică a precizat că rapoartele de activitate ale CNA nu au mai fost discutate din 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.