Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunţă că a reuşit ca Oficiul de Film şi Investiţii Culturale să fie operaţional şi România să intre în rândul ţărilor europene care au funcţională o schemă. Ea precizeaxă că în data de 25 iulie se lansează noul apel de proiecte, existând deja numeroase companii internaţionale doritoare să înceapă filmările în România iar până în 2026, estimează că vor atrage investiţii directe de peste 350 milioane EUR prin programul de cash rebate.
”Proiect de mandat asumat! Proiect de mandat îndeplinit! În pofida tuturor piedicilor şi a neputinţei administrative manifestate din 2018, cu o echipă de oameni valoroşi, am reuşit ca Oficiul de Film şi Investiţii Culturale să fie operaţional şi România să intre în rândul ţărilor europene care au funcţională o schemă”, anunţă ministrul Culturii.
Raluca Turcan afirmă că colegii de la Oficiul de Film şi Investiţii Culturale sunt pregătiţi pentru sesiunea 2024 a programului de atragere a investiţiilor în producţia de opere audiovizuale pe teritoriul României
. ”Astfel, în data de 25 iulie lansăm noul apel de proiecte, existând deja numeroase companii internaţionale doritoare să înceapă filmările în România. Până în 2026, estimăm că vom atrage investiţii directe de peste 350 milioane euro prin programul de cash rebate, care va funcţiona potrivit unei proceduri modernizate, rapide şi 100% digitală. Până la data de 22 iulie vom executa plăţile pentru patru dintre cererile de plată restante, iar toate proiectele din sesiunile 2018, 2019 şi 2020 vor fi procesate şi decontate în următoarele două luni. Pe 15 iulie semnăm acordurile de finanţare pentru proiectele aprobate în sesiunea 2020! Restul cererilor de finanţare din sesiunea 2020 vor fi soluţionate până la finalul lunii”, spune Turcan.
”Cu o echipă tânără şi cu o abordare modernă a relaţiei dintre industriile creative şi mediul public, în afară de gestionarea schemei de cash rebate, Oficiul realizează promovarea pe plan internaţional a valorilor cultural-artistice şi a sectoarelor culturale naţionale, susţine dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul cultural şi stimularea atragerii investiţiilor în domeniul proiectelor culturale şi infrastructurii culturale pe teritoriul României, promovând resursele culturale naţionale prin platforma www.filmoffice.ro”, subliniază Raluca Turcan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.