Radu Beligan a fost înmormântat cu onoruri militare, sâmbătă, la cimitirul Bellu din Bucureşti, după o slujbă religioasă care a durat puţin peste o oră, iar aproximativ o sută de persoane l-au condus pe ultimul drum.
Radu Beligan a fost înmormântat pe Aleea Artiştilor a cimitirului Bellu, lângă actorul Emil Hossu şi interpreta de muzică folk Tatiana Stepa.
La slujba religioasă au putut participa doar familia şi apropiaţi ai acesteia. Două persoane au leşinat din cauza căldurii, în timpul slujbei, iar un echipaj SMURD a fost prezent la faţa locului pentru a le da primul ajutor.
Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de 14 preoţi, garda a prezentat onorul la ieşirea din capelă, iar trei salve au fost trase de militarii Brigada 30 Garda ”Mihai Viteazul”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Fiind nepotul preotului ortodox Adam Beligan, maestrul Radu Beligan nu s-a sfiit să vorbească pe scenă despre Dumnezeu şi despre tainica prezenţă dumnezeiască pe care a simţit-o adesea lângă sine. A simţit vegherea Părintelui ceresc şi a considerat că Acesta l-a călăuzit în itinerariul biografic pe care l-a urmat. Rămâne veşnic în amintirea noastră prin aristocraţia sa spirituală, prin nobleţea şi eleganţa sa”, au fost cuvintele Patriarhului, rostite de mitropolit.
Sâmbătă dimineaţă, trupul neînsufleţit al lui Radu Beligan a fost depus în foaierul Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale”.
Acolo, câteva sute de persoane şi-au luat rămas-bun de la maestru.
”Radu Beligan a ajuns la înţelepciunea bunicului care ştie să îşi crească nepoţii. Bunicii sunt mult mai blânzi decât părinţii copiilor. Întotdeauna îl vizitam la cabina înainte de spectacol. Îl pupam şi ii spuneam că îl iubesc”, a spus George Ivaşcu, actor şi directorul Teatrului Metropolis.
La împlinirea vârstei de 95, Radu Beligan a fost sărbătorit în Piaţa Timpului, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, unde a primit şi o stea. ”Nu o să spun «adio!», ci «somn uşor, maestre!»”, a afirmat George Ivaşcu.
”Nu-l vom uita niciodată. A rămas un exemplu de neegalat”, a spus interpretul de muzică populară Gheorghe Turda.
Iulian Vrabete, venit să aducă omagiu actorului, este de părere că Radu Beligan trebuie admirat pentru trei lucruri: ”Trebuie să îl admirăm pentru trei lucruri, în afara longevităţii sale artistice: pentru talentul extraordinar, inteligenţa şi puterea cu care s-a menţinut”.
La Teatrul Naţional au fost prezenţi, sâmbătă, şi actorul Horaţiu Mălăele, regizorul Dan Tudor, al cărui spectacol ”Nemuritorul” a fost ultima punere în scenă în care a jucat Radu Beligan, academicianul Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii, Corina Şuteu, senatorul Ecaterina Andronescu.
”Predestinat acestui titlu este Radu Beligan”, a spus Dan Tudor, regizorul spectacolului ”Nemuritorul”.
Directorul Teatrului Naţional, Ion Caramitru, a rostit un scurt discurs în foaierul teatrului şi a anunţat că, în 2017, instituţia va prezenta Centenarul Radu Beligan. ”O să îl însoţim acum către casă, deşi casa lui e aici”, a mai spus el.
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis a fost transmis de Sergiu Nistor: ”Radu Beligan a fost un tezaur viu al teatrului. Va fi însoţit de recunoştinţa noastră. Ne vom aminti de el la fiecare ridicare şi coborâre de cortină. Singurul lucru care ne mai poate salva este iubirea”.
Corina Şuteu, ministrul Culturii, a spus că Radu Beligan a ieşit triumfător prin longevitate.
”La dispariţia unui mare artist suntem obligaţi la un moment de linişte profundă pentru că a însoţit generaţii întregi de artişti, generaţii de oameni. Este un parcurs al longevităţii. A fost un artist care a ieşit triumfător prin longevitate. Radu Beligan este o figură care a schimbat roluri şi epoci şi a traversat istoria. Suntem mereu în căutarea unor figuri emblematice. El a fost una dintre ele. Cel mai potrivit citat ar fi acela că suntem făcuţi din stofa din care sunt făcute visele”, a afirmat ministrul prezent în foaierul teatrului.
Pentru a-i aduce un ultim omagiu, la Teatrul Naţional a ajuns şi principesa Maria, iar preşedintele Institutului Cultural Român a adus o coroană de flori şi un omagiu actorului.
Purtătorul de cuvânt al guvernatorului Băncii Naţionale, Adrian Vasilescu, a transmis un mesaj de rămas-bun, spunând că ”Radu Beligan a murit, precum copacii, în picioare”.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Radu Beligan a părăsit Teatrul Naţional în aplauzele a aproximativ 500 de oameni, care au venit să îşi ia rămas bun de la actorul şi regizorul cu o carieră de 77 de ani.
Minute de aplauze au însoţit sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Radu Beligan, în timp ce părăsea Teatrul Naţional, iar în faţa instituţiei s-a strigat ”Bis!” şi ”Bravo, maestre!”.
Actorul şi regizorul Radu Beligan a murit, miercuri, la Spitalul Elias, în urma unui stop cardio-respirator.
Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a cărui longevitate artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale naţionale, ocupând, de asemenea, funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.
Membru de onoare al Academiei Române, Radu Beligan a devenit, în 1961, deputat al Marii Adunări Naţionale, din care a făcut parte până în 1989. În acelaşi an, a fost instalat în funcţia de director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, iar în perioada1969 - 1989 a fost membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
Dincolo de activitatea sa în teatru şi film, Radu Beligan a publicat cărţile ”Pretexte şi subtexte” (1968), ”Luni, Marţi, Miercuri...” (1978) şi ”Note de insomniac” (2001).
În anul 2008, Beligan a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în gradul de ”Mare Cruce” cu însemn pentru civili.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...