Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vizita a fost pusă sub motto-ul „Să mergem împreună!” şi va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice.

Papa Francisc va vizita diferite comunităţi catolice din ţară şi va ţine liturghia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici români martiri.

În Capitală vor avea loc întâlniri cu oficialităţi, comunitatea catolică şi o vizită de curtoazie la Biserica Ortodoxă.

Între cele mai importante momente se numără ceremonia din Catedrala Naţională, la care va participa alături de Patriarhul Daniel, Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfântul Iosif, unde va ţine o predică, Sfânta Liturghie de la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc şi Divina Liturghie de pe Câmpia Libertăţii din Blaj cu beatificarea şapte episcopi greco-catolici martiri: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu. 

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu vor fi prezenţi la Catedrala Naţională, vineri, la ora 17.00, şi pe Câmpia Libertăţii din Blaj, duminică, de la ora 11.00. 

Preşedintele Ungariei, János Áder, a anunţat că va participa la slujba papală din 1 iunie, de la Şumuleu Ciuc, la invitaţia arhiepiscopului romano-catolic de Alba-Iulia, György Jakubinyi.

Un moment important aşteptat de bucureşteni şi pelerini îl reprezintă şi întâlnirea pe care Papa Francisc o va avea cu ei vineri seară, pe traseul Catedrala Sf. Iosif - Piaţa Revoluţiei, când, din papamobil, el va saluta mulţimea.

Patru imnuri oficiale bisericeşti vor însoţi călătoria apostolică a papei Francisc în România. La Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, Biserica catolică locală îl întâmpină pe Succesorul lui Petru cu un imn compus special pentru acest eveniment.

În toate compoziţiile răsună îndemnul „Să mergem împreună!”, care constituie motto-ul celei de-a 30-a călătorii apostolice internaţionale a papei Francisc. Întâlnirea cu Sfântul Părinte, faptul că îndemnul este adresat tuturor oamenilor, celor mari şi celor mici în toate sensurile, martiriul episcopilor greco-catolici, îndrăgita devoţiune la Fecioara Maria şi credinţa în Isus Cristos, mântuitorul oamenilor, sunt reperele textelor care se vor auzi pe timpul călătoriei apostolice în ţara noastră. 

Programul vizitei Papei Francisc în România

Vineri, 31 mai 2019

Roma - Bucureşti

08:10   Plecarea cu avionul de la Aeroportul din Roma/Fiumicino către Bucureşti

11:15   Sosirea la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni, Bucureşti

Primirea oficială la aeroport

12:05   Ceremonia de bun venit la intrarea complexului Palatului Prezidenţial Cotroceni

12:20   Vizită de curtoazie la preşedintele României în Palatul Prezidenţial Cotroceni

12:50   Întâlnire cu prim-ministrul în Palatul Prezidenţial Cotroceni

13:00   Întâlnire cu autorităţile, cu Societatea civilă şi cu Corpul Diplomatic în Sala Unirii din Palatul Cotroceni. Discursul Sfântului Părinte

15:45   Întâlnire privată cu Patriarhul în Palatul Patriarhal

16:15   Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române în Palatul Patriarhal. Discursul Sfântului Părinte

17:00   Rugăciunea Tatăl Nostru în noua Catedrală Ortodoxă. Salutul Sfântului Părinte

Catedrala Catolică. Piaţa Revoluţiei

18:10   Sfânta Liturghie în Catedrala Catolică Sfântul Iosif. Predica Sfântului Părinte

Sâmbătă, 1 iunie 2019

11:30  Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, Miercurea Ciuc, judeţul Harghita

Omilia Sanctităţii Sale

17:25  Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iaşi

17:45  Întâlnire Mariană cu tinerii şi cu familiile, Palatul Culturii din Iaşi, judeţul Iaşi

Discurs al Sanctităţii Sale

Duminică, 2 iunie 2019

11:00  Divina Liturghie cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri, Câmpia Libertăţii din Blaj, judeţul Alba

Omilia Sanctităţii Sale; „Regina Coeli”

15:45  Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj

Salut al Sanctităţii Sale

17:20  Ceremonia de rămas bun, Aeroportul Internaţional din Sibiu

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.