Cineastul, operatorul şi restauratorul Juan Mariné, recompensat cu Premiul Goya al Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Spania, „pentru deplina sa dedicare în cei peste optzeci de ani de carieră domeniul cinematografiei, pentru munca de conservare şi restaurare a filmelor şi pentru reprezentarea vie a luminii în istoria filmului spaniol”, este onorat de Institutul Cervantes în luna februarie.
Astfel, în fiecare zi de joi, începând cu ora 11.00, timp de 96 de ore, gratuit, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, cinefilii vor putea viziona patru lungmetraje alese de talentatul centagenar, care a fost martor al evoluţei cinematografiei spaniole din ultimul secol şi creatorul unor elemente simbolice esenţiale în cultura spaniolă.
Cele patru titluri din ciclul „Juan Mariné. Goya de Ononare” dialoghează în pereche: pe de o parte, estetica vizuală alb-negru a primelor două filme, „Orgoliu” şi „Un milion la gunoi”, marchează contrastul dintre un film filmat la ţară şi unul filmat la oraş, preponderent noaptea. Pe de altă parte, „Astronautul” şi „Fisura” se încadrează în genuri precum science fiction şi horror, în care imaginea conferă realism unor spaţii supranaturale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Juan Mariné Bruguera s-a născut la 31 decembrie 1920 la Barcelona. La vârsta de patru ani, a însoţit-o pentru prima dată pe mama sa la cinematograf pentru a viziona unul dintre filmele mute difuzate în sesiuni duble la acea vreme. Abia în 1934 a asistat din întâmplare la filmarea filmului „A opta poruncă”. Adrien Porchet, regizorul de imagine al filmului, a observat agilitatea băiatului de numai paisprezece ani şi l-a angajat ca asistent. Din acel moment, a devenit nedespărţit de camera de filmat.
Odată cu izbucnirea războiului civil în 1936, Mariné, care în acel moment locuia la Barcelona, a fost nevoit să combine activitatea de cameraman cu cea de jurnalist pentru Laya Films, o casă de producţie cu care a început să colaboreze după ce a părăsit sindicatul CNT şi alături de care a filmat în 19 noiembrie 1936 Înmormântarea lui Durruti.
În primăvara anului 1938, la vârsta de numai 17 ani, este mobilizat pe front ca fotograf de război, în subordinea lui Enrique Líster. Este luat prizonier în lagărele de concentrare franceze Saint Cyprien şi Argelès-Sur-Mer, de unde reuşeşte să dezerteze. La terminarea războiului, în urma unui proces de „depurare politică”, Mariné se reîncorporează în lumea cinematografiei.
Fiind autodidact, a preluat de la maeştri precum Alfredo Fraile sau Manuel Berenguer cunoştineţele necesare pentru a deveni marele operator pe care îl cunoaştem cu toţii. În 1948, an în care s-a mutat la Madrid, a debutat în această nouă poziţie cu filmul „Patru femei”, de Antonio del Amo.
În anii '50 şi-a consolidat cariera şi a început să fie recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi operatori de imagine de pe scena cinematografică spaniolă, poziţie pe care a obţinut-o prin propriul merit, dar şi colaborând cu mari regizori precum Antonio del Amo, Manuel Mur Oti, Pedro Lazaga, José María Forqué şi Juan Piquer Simón. A fost primul director de imagine care a filmat un film color în Spania, „Pisica” (1956) de Margarita Alexandre. De asemenea, i-a fost recunoscută excelenta tehnică fotografică în cadrul unor producţii precum „Zi după zi” (1951) şi „Mândrie” (1954).
Juan Mariné consideră că „cinematografia este destinată publicului şi trebuie să reflecte situaţia societăţii în orice moment”. Astfel, în anii '60, o perioadă de dezvoltare a societăţii spaniole, regizorul a adăugat la portofoliul său numeroase comedii create exclusiv pentru divertismentul spectatorului. Acest tip de cinematografie nu i-a trezit prea mult interes regizorului. Dar şi mai puţin interes i l-au trezit tendinţele anilor '70, „epoca dezgolirii trupului” în cinematografie, în care doar protagoniştii erau puşi în valoare.
Cum pentru acest geniu al cinematografiei dificultăţile au constituit oportunităţi de perfecţionare, a decis să lase deoparte imaginea şi să îşi dedice toate eforturile cercetării - o disciplină care a fost întotdeauna o constantă în viaţa şi cariera sa profesională - şi restaurării de filme. La începutul anilor '80 s-a alăturat echipei Filmotecii Spaniole, unde era supranumit „dirijorul” aparatelor şi alături de care a restaurat un număr mare de filme care altfel ar fi dispărut, ca de exemplu „Sătucul blestemat” (Florián Rey, 1930).
Datorită acestor lucrări de restaurare s-a reuşit recuperarea acestor casete, punându-se în valoare munca celor care au făcut posibil acest lucru la vremea respectivă. Însă principalul său proiect de cercetare l-a constituit studiul sistemelor de imagine de înaltă definiţie, proiect la care a lucrat până de curând.
Program
1 februarie: „Mândrie” (1955), de Manuel Mur-Oti
Filmat într-un cadru muntos în Picos de Europa din nordul Spaniei, această dramă rurală este cel de-al patrulea film al regizorului spaniol Manuel Mur Oti, care reuşeşte cu această nouă ocazie să realizeze un film cu un succes răsunător. Caracteristicile spaţiului natural şi dificultatea de a filma într-un mediu atât de lipsit de ospitalitate i-au oferit lui Juan Mariné oportunitatea de a-şi arăta talentul în a fotografia un spaţiu deschis care aminteşte de decorul westernului.
8 februarie: „Un milion la gunoi” (1966), de José María Forqué
Această comedie a avut un mare succes la vremea realizării ei, demonstrând că îmbogăţirea peste noapte este unul dintre cele mai mari vise ale oamenilor din Spania şi din întreaga lume. Este vorba despre o comedie care arată obiceiurile unui grup de oameni defavorizaţi, tablou în care este uşor de recunoscut realitatea socială a ţării. Oraşul luminat de Crăciun şi licărirea apei pe străzi în timp ce personajului principal spală străzile oraşului noaptea alcătuiesc o fotografie magistrală a lui Juan Mariné.
15 februarie: „Astronautul” (1970), de Javier Aguirre
Această comedie trăsnită a luat naştere cu ocazia febrei spaţiale de la sfârşitul anilor '60. Un grup de spanioli se pregăteşte să imite aselenizarea americană. Prin intermediul aceastei iniţiative nebuneşti care nu este complet nereuşită, în ciuda tuturor evenimentelor, parodia redă o serie de trăsături negative şi pozitive care definesc cultura populară spaniolă.
Opera fotografică a lui Mariné a fost cel mai potrivit instrument pentru a da credibilitate imaginii cursei către stele.
22 februarie: „Fisura” (1989), de Juan Piquer
Încadrat în genul ştiinţifico-fantastic, gen care a avut atât de puţin succes în industria cinematografiei spaniole, Fisura s-a bucurat de regia abilă a lui Juan Piquer în versiunea sa de serial cu buget redus. Având accente de filme horor, filmul este valoros prin adaptarea scenică a interiorului submarinului, care este în sine un personaj, dar şi prin fotografia lui Mariné, care conferă realism unui decor cu elemente fantastice şi supranaturale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
