O pictură din seria ţărăncuţelor realizate de Nicolae Grigorescu, „Ţărăncuţă odihnindu-se” (1870-1880), precum şi alte trei opere ale artistului - „Care cu boi, de la câmp” (1890), „Strânsul fânului” (1901) şi „Ciobănaş, cu turmă de mioare” (1900-1904) - vor fi scoase la vânzare în Licitaţia de Iarnă din 12 decembrie, de la ora 17.00, atât la Galeriile Artmark din Capitală, cât şi online, pe platforma Artmark Live.
„Ţărăncuţă odihnindu-se” a fost creată în anii 1870. Este perioada când, după Franţa şi recent întors din Italia, Nicolae Grigorescu a studiat teme naţionale, pe care le-a folosit în diverse ipostaze compoziţionale.
Tabloul este estimat de casă între 100.000 şi 200.000 de euro.
Pânzele acestea l-au consacrat în istoria artei cu supranumele „Marele interpret al romantismului naţional”. Alături de celebrele sale care cu boi, „Ţărăncuţele” sunt transformate în emblema artei sale, dar şi în cea a unei şcoli româneşti de pictură care se năştea. Erau anii din ajunul obţinerii independenţei faţă de Imperiul Otoman, când societatea românească era preocupată de pregătirea acestei răsturnări istorice, iar lumea artistică era în căutarea expresiei plastice a identităţii naţionale. Grigorescu a pictat „Ţărăncuţele”, de obicei, în călătorii pe care le făcea în zone precum Rucăr (pe valea Dâmboviţei), Câmpina, Ghergani sau Buzău.
Cele patru picturi realizate de Nicolae Grigorescu şi prezente în Licitaţia de Iarnă sunt opere care, deşi celebre, apar rar în licitaţii publice.
Lucrările pot fi admirate alături de alte opere ale marilor maeştri ai artei româneşti, la Palatul Cesianu-Racoviţă (str. C.A. Rosetti nr. 5), zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-20.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.