Expoziţia "It's Pablo-matic" de la Brooklyn Museum din New York denunţă comportamentul maestrului spaniol Pablo Picasso, decedat acum 50 de ani, şi face dreptate artistelor secolelor XX şi XXI care nu i-au cunoscut gloria, scrie Le Figaro.
În spectacolul ei "Nanette" de pe Netflix, comedianta Hannah Gadsby analizează figura lui Picasso, acest simbol al dominaţiei masculine pe care ea îl "detestă".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"It's Pablo-matic: Picasso according to Hannah Gadsby", din 2 iunie până la 24 septembrie, este una dintre expoziţiile aşteptate în cadrul numeroaselor evenimente, sub egida Franţei şi a Spaniei, care vor marca 50 de ani de la moartea pictorului celebrelor tablouri "Demoiselles d'Avignon" (1907) şi "Guernica" (1937).
Pablo Picasso (1881-1973) rămâne unul dintre cei mai influenţi artişti ai artei moderne, considerat un geniu. Însă în urma mişcării #metoo, figura acestui workaholic extrem de bogat este pătată de acuzaţiile de control, uneori violente, pe care le-ar fi putut exercita asupra femeilor cu care şi-a împărţit viaţa şi care i-au inspirat opera.
A separa bărbatul de artist? Australiana Hannah Gadsby refuză să facă acest lucru în comentariile scrise şi audio care însoţesc lucrările expuse la Muzeul Brooklyn, dezvăluind în picturi sau desene simboluri ale misoginiei.
Catherine Morris, curator şef al Centrului pentru Artă Feministă al muzeului şi co-curator al "Pablo-matic", oferă o lectură mai ponderată. „Te confrunţi cu situaţia cu adevărat complexă şi nuanţată a unui artist care este indiscutabil un geniu, dar şi o fiinţă umană care nu e perfectă”, a explicat ea pentru AFP, în cadrul unei prezentări pentru presă, unde Hannah Gadsby nu a fost prezentă. „Admiraţia şi furia pot coexista”, mai avertizează în preambulul expoziţiei, organizată în colaborare cu Muzeul Naţional Picasso din Paris, şi care doreşte să-i revizuiască opera dintr-o perspectivă feministă.
Picasso în mijlocul femeilor, aşadar, dar nu a celor pe care le-a reprezentat în picturile sale, mai degrabă artiste ale timpului său. Ele „nu au avut acelaşi sprijin sau acces la structurile instituţionale care au încurajat „geniul” lui Picasso”, spune Lisa Small, curator principal pentru artă europeană la Muzeul Brooklyn.
Vizitatorul se poate opri asupra desenelor de nuduri din anii 1930 ale americancei Louise Nevelson (1899-1988), „complet revoluţionară la acea vreme pentru că atunci era foarte greu pentru femei să fie admise la cursurile de desen”, explică Catherine Morris. Sau Käthe Kollwitz (1867-1945), o figură a expresionismului german „incredibil de talentată, atât tehnic, cât şi emoţional”, adaugă Lisa Small.
De asemenea, sunt expuse figuri din mişcarea de artă feministă americană, dintre care Faith Ringgold sau Guerilla Girls. Această mişcare, întruchipată în eseul fundamental al istoricului de artă american Linda Nochlin, "Why Have There Been No Great Women Artists" (1971), a luat amploare în anii 1970, în deceniul în care Picasso a dispărut.
La cincizeci de ani de la moartea sa, „există lucrări incredibile (de Picasso) în această expoziţie pe care încă o iubesc”, spune Catherine Morris. „Regretul meu este că Picasso a fost în mare măsură singurul artist modern pe care l-am învăţat. Există o poveste mult mai bogată de explorat din care el poate face parte”, adaugă ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
