O biblie rară din secolul 13, una dintre cărţile care au rămas intacte când biblioteca Catedralei din Canterbury a fost desfiinţată în vremea Reformei, este din nou în clădire după aproape 500 de ani, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Biblia Lyghfield - numită după un călugăr al Catedralei căruia i-a aparţinut - este singura completă şi bine ilustrată care a rămas dintr-o colecţie medievală. 

Catedrala a câştigat un grant de aproape 96.000 de lire sterline de la National Heritage Memorial Fund (NHMF) şi a strâns 4.000 de lire sterline pentru a o cumpăra recent de la o vânzare de cărţi rare care a avut loc la Londra.  

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Biblioteca cu 30.000 de volume a fost odată una dintre cele mai mari comori ale Catedralei, dar când comunitatea monastică a fost desfiinţată de Henry al VIII-lea în secolul al XVI-lea, cărţile au fost împrăştiate.

Doar de 30 de cărţi din colecţia originală se ştie că au supravieţuit, însă biblioteca şi arhivele refăcute, care includ documente ce datează în secolul IX, au fost incluse în Unesco UK Memory of the World Register.

Catedrala plănuieşte să prezinte Biblia într-o nouă zonă de expoziţie. 

Cartea este de buzunar, lucru care ar fi salvat-o când altele au fost rupte. A fost scrisă pe un pergament costisitor, probabil realizată la Paris, şi are 690 de pagini. 

Cressida Williams, şefa arhivelor Catedralei, a spus: "Este foarte important pentru noi să avem în colecţii o copie a textului creştin de bază care i-a aparţinut unuia dintre ultimii călugări ai comunităţii monastice medievale. Biblia este dovada răzvrătirilor din timpul Reformării, o perioadă care a definit ceea ce este catedrala în prezent, şi va avea un rol-cheie în a face cunoscută istoria vizitatorilor".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.