Muzeul "Victor Babeş", care s-a aflat într-un proces de refacere a expoziţiei permanente din august 2017, a fost redeschis vineri circuitul turistic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Instituţia muzeală, care face parte din componenţa Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB), este a doua, după Vila "Dr. Nicolae Minovici", care se redeschide în acest an. 

Muzeul "Victor Babeş" se află în partea de nord a capitalei, pe strada Andrei Mureşanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Imobilul a fost construit în 1928-1929 de către fiul doctorului, Mircea Babeş. În 1956, acesta a donat parterul casei sale statului român în vederea amenajării muzeu memorial pe care l-a condus chiar el până în 1968, anul decesului său. În iulie 1986, soţia lui Mircea Babeş, Sofia, a lăsat prin testament Primăriei Capitalei şi etajul casei, care a fost integrat circuitului muzeal al imobilului.

Potrivit informaţiilor MMB, muzeul a fost constituit în jurul memoriei savantului de către fiul său, Mircea Babeş. Acesta din urmă a adunat lucrurile tatălui său din apartamentul de la Institutul Naţional de Patologie pe care l-a folosit, şi le-a expus în parterul casei sale, pe care a donat-o primăriei capitalei. Muzeul se află într-o clădire construită în stilul eclectic specific anilor 1920, în partea de nord a capitalei.

Iniţial construită cu scopul de a fi folosită ca o locuinţă privată, într-un cartier liniştit, astăzi clădirea adăposteşte o colecţie dominată de lucrările ştiinţifice ale lui Victor Babeş.

Printre exponate se numără exemplare din primele ediţii ale lucrărilor doctorului: "Les bactéries et leur role dans l’étiologie, l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses" (1885), "Études sur la pellagre, Recherches sur les associations bactériennes du bacilli de la tuberculose" (1888), "Despre transmiterea proprietăţilor imunisante prin sângele animalelor imunisante" (1895), "Raport despre turbare" (1912), "Anatomie patologică generală" (1921).

Expunerea permanentă va fi completată de o expoziţie temporară care va veni în sprijinul unui muzeu de istorie a medicinei, prezentând relevanţa acestui domeniu în ultimii 100 de ani.

Piesele de aici valorifica activitatea specifică lui Victor Babeş integrată în timpul generaţiei sale. Expoziţia temporară este realizată în parteneriat cu instituţii medicale precum Facultatea de Farmacie a UMF „Carol Davila” şi Institutul Naţional Victor Babeş. De asemenea, va include piese oferite din colecţia personală a medicului cardiolog Radu Ciudin. Se vor adăuga exponate specifice Muzeului Municipiului Bucureşti din mai multe Colecţii precum: Documente, Ştiinţă şi Tehnică şi Diverse. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.